0733580010

contactagapis@gmail.com

Luni-Vineri 09.00-17:00

București, Str. Mențiunii, Nr 7, Sector 2

-5%

Cele Zece porunci explicate pe intelesul tuturor. Porunca a 10-a

11.00 lei 10.45 lei

Availability: 195 în stoc

Porunca dragostei de Dumnezeu este sapata cu litere nesterse in marea carte a intregii lumi ceresti si pamantesti, in marea carte a naturii, in intelegerea, in mintea si in inima omului. Porunca dragostei se afla scrisa pe fiecare pagina a Vechiului si a noului Testament si in toate tainele Sfintei noastre Cresinte Ortodoxe. De la Raiul pamantesc pana sus pe Muntele Sinai, de la Sinai pana la pestera Betleemului, de la iesle pana la Cruce, de la Jertfa Divina pironita pe Crucea de desupra crestetului plesuv al Golgotei, pana la Altarele Bisericilor Crestine Ortodoxe, totul rasuna: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toate puterile tale“. Aceasta este porunca cea mai mare a tuturor vremurilor, conditiilor si starilor din lume. Aceasta-i cea mai mare si mai folositoare porunca din toate cate ni le-a dat Dumnezeu, si care ni se cere imperios a o implini. Porunca aceasta a iubirii a sapat-o Dumnezeu adanc in fiinta si in inima omului creat dupa Chipul si Asemanarea Sa. Inima omului nu se poate umple decat cu Creatorul ei, de aceea, pentru a deveni fericiti, sa iubim mai presus de orice pe Dumnezeu si pe aproapele nostru ca pe noi insine.

Porunca a X-a

“Porunca a zecea este cea mai desăvârşită, cât priveşte dragostea de aproapele, fiindcă împiedică nu numai lucrările din afară, dar şi pe cele din lăuntru ale omului, care vin din mintea şi din voia omului de a făptui răul. Pe aceasta o împlineşte desăvârşirea creştină. Şi cine păzeşte această poruncă împlineşte ceea ce datoreşte pe drept aproapelui său. Fiindcă ce tu nu-ţi doreşti, altuia să nu faci. Şi în aceasta stă mântuirea tuturor creştinilor. Să nu poftească cineva împotriva lui Dumnezeu şi a aproapelui său. Mai degrabă să-L iubească pe Dumnezeu mai mult ca pe sine însuşi, iar pe aproapele, ca pe sine însuşi” (Mărt. Ort. întreb. LXXII, pag. 180 EIBMBOR Buc. 1981) .

“Porunca acesta opreşte însuşirea lucrurilor altuia, şi mai opreşte şi pofta după ele, dorirea lor. Căci dacă cineva doreşte ceva atunci va căuta să-şi însuşească ceea ce doreşte. Această poruncă opreşte, deci, toate cugetele, dorinţele şi poftele cele necurate ale inimii, fiindcă din ele se nasc apoi tot felul de fapte rele. Nu este de ajuns numai să nu furăm lucrul aproapelui, dar nici nu ne este îngăduit să-l dorim şi să-l poftim în sufletul nostru, fiindcă pofta naşte păcatul, iar păcatul, plinindu-se, naşte moartea veşnică (Iac. 1, 15). Mântuitorul spune: “Că din inimă ies gânduri rele, ucideri, curvii, preacurvii, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule” (Mt. 15, 19).

Aşadar, porunca a zecea cere stârpirea din rădăcină a pricinilor răului, care sălăşluiesc în sufletul omului şi se cuprind în pofta zămislitoare de păcat. Deci, creştinul este dator să se curăţească de poftele rele, să lupte împotriva lor prin rugăciune, post, şi prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, precum citim în Sfânta Scriptură: “Să ne curăţim pe noi de toată spurcăciunea trupului şi a duhului, făcând sfinţenie întru frica lui Dumnezeu” (2 Cor. 7, 1; Înv. d. Cred. Creşt. Ort. EIBMBOR Buc. 1952).

Gândurile şi dorinţele bune, curate, sfinte, duc pe creştini la Dumnezeu, apropiindu-i şi unindu-i cu El, Izvorul vieţii, bunătăţilor şi fericirilor eterne. Dimpotrivă, gândurile şi dorinţele necuviincioase, necurate, păcătoase, sacrilegii şi anticreştineşti, depărtează pe om de Dumnezeu, pironindu-i privirile la deşertăciunile, bogăţiile şi plăcerile lumii acesteia, de care lipindu-se cu pasiune cade în iadul tulburărilor torturătoare vremelnic şi veşnic. Mult milostivul Dumnezeu, Care nu voieşte moartea păcătosului, ci aşteaptă ca să se întoarcă şi să fie viu… (Iez. 18, 31-32; comp. Lc. 18, 9-10), după ce a oprit în porunca a opta “furtul”, în această a zecea poruncă a Decalogului, a hotărât nici să nu poftim ceva din bunătăţile trecătoare ale aproapelui nostru, zicând: “Să nu pofteşti femeia (soţul) aproapelui tău, să nu pofteşti casa vecinului tău, nici ţarina lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici înjugătorul lui; nici o vită a lui şi nici una din câte sunt ale aproapelui tău”.

Primele patru porunci ale Decalogului învaţă datoriile cele către Dumnezeu şi erau scrise în tabla cea dintâi, precum zice la Mărturisirea Ortodoxă; iar cele şase după dânsele, învaţă datoriile cele către aproapele şi erau scrise întru a doua tablă. Pentru aceasta şi Domnul, în dragostea cea către Dumnezeu şi în cea către aproapele, a încheiat în Evanghelie pe cele zece porunci şi pentru aceasta a şi zis: “O iotă sau o cirtă nu va trece din Lege” (adică din cele zece porunci). Şi dintr-aceste şase porunci, primele cinci, care învăţau datoriile cele către aproapele, opresc pe om numai de la cuvintele cele dinafară şi lucruri ale păcatului; iar această porunca îl opreşte şi de la însăşi pofta cea rea dinăuntru a sufletului, adică îl opreşte să nu poftească nicidecum păcatul, nici în inima lui; fiindcă pofta lui este pricina şi rădăcina tuturor cuvintelor şi lucrurilor celor dinafară. Pentru aceasta şi Domnul zicea relativ la această poftă, uneori: “Tot cel ce caută la femeie spre a o pofti pe ea, iată a preacurvit cu dânsa în inima sa” (Mt. 5, 28); iar alteori: “…Din inimă ies gândurile cele rele, uciderile, preacurviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele…” (Mt. 15, 19). Încă şi Gură de Aur zice, că precum flacăra aprinde trestia, aşa şi pofta sufletul; şi precum fumul orbeşte şi vatămă ochii, aşa şi pofta pe minte; şi iarăşi: rădăcina preacurviei este pofta cea neînfrânată; şi încă: pentru aceasta nu numai curvia a pedepsit-o Domnul, ci şi pe poftă a pedepsit-o (Cuv. II p. post). Deci, la această poruncă greşesc toţi aceia, care măcar că nu iau cu fapta cele străine, dar poftesc cu sufletul şi cu inima să aibă orice ar fi: femeie sau dobitoc, sau orice fel de alt lucru. Acestea aşa fiind, două lucruri însemnăm aici: întâi, că cel ce se pocăieşte nu trebuie să ştie pe de rost toate greşelile acestea, ce le-am pus la fiecare poruncă, ci numai câte a făcut el şi să şi le mărturisească. Iar a doua, că deşi toate acestea nu sunt păcate de moarte, însă trebuie toate să le arate Duhovnicului, întocmai, precum le-a făcut (Carte f. folositoare de suflet” pg. 25-26).

Pofta rea este născătoarea faptelor rele

Dorinţa cea rea dacă nu se scoate afară din inimă, îndată după naşterea ei, prinde rădăcini adânci, ca pirul în pământ şi ca pecinginea pe corpul omenesc, creşte, se întăreşte şi săvârşeşte fapta cea rea. Dacă pofta rea se taie înainte de creştere, fapta rea nu se poate naşte. Poftim averea şi binele altuia? Îndată se naşte în noi o putere care ne înconjoară şi ne îmboldeşte să facem tot chipul ca să o răpim. Ne gândim, ne frămâtăm, ne mişcăm şi întrebuinţăm felurite mijloace, necinstite si neplăcute lui Dumnezeu, ca să răpim şi în acelaşi timp să fim tot cinstiţi înaintea oamenilor. Poftim femeia altuia? Imediat după pofta rea se iveşte în noi puterea străină care ne forţează şi violează judecata cea sănătoasă şi sub presiunea unui duh străin şi nesuferit, mintea îşi pierde echilibrul, sufletul îşi pierde pacea şi seninătatea, gura scoate vorbe putrede, cântece curveşti, ochii fac semne viclene, picioarele aleargă pe teritoriile diavolului, la: jocuri, baluri, serate, şezători de ziuă şi de noapte, la crâşmă, la case de desfrâu şi în locuri dosnice, ne mişcăm şi lucrăm prin scrisori şi felurite mijloace spre a ne întâlni şi bucura nelegiuit cu faţa persoanei ce am poftit-o. Şi astfel devenim preacurvari. Poftim lucrul străin: casa, ţarina, sluga, slujnica, boul, calul, înjugătorul, dobitocul, pasărea ori altceva din averea aproapelui? Ne frământăm cu mintea, ne muncim întrebuinţând felurite mijloace urâte lui Dumnezeu şi lucrăm pentru răpirea lor, ne încăierăm cu aproapele, sau el cu noi, ucidem sau ne ucide. Şi iată că din mica sămânţă a poftei, nedezrădăcinată la timp, se nasc în noi cumplitele păcate grele, care ne zdrobesc sub povara lor, devenind furi, preacurvari, ucigaşi, mărturisitori mincinoşi, etc. şi astfel, din fiii luminii adeseori ne trezim ivindu-ne înaintea lui Dumnezeu înnegriţi de păcate, asemenea cu fiii întunericului!!!

Preasfântul Dumnezeu, ca Tată iubitor de fii, ne voind moartea păcătoşilor, în dragostea Sa Părintească pentru mântuirea şi învierea noastră din moartea păcatului, ne pune în vedere ca, sămânţa acestuia, adică poftele cele rele, să le scoatem din inimile noastre imediat ce se ivesc. Astfel, în Sfânta Scriptură ne porunceşte a tăia începuturile păcatelor: “Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!” (Ieş. 20, 17). “Păzeşte, fiule, povaţa tatălui tău şi nu lepăda îndemnul maicii tale. Leagă-le la inima ta, pururea atârnă-le de gâtul tău. Ele te vor conduce când vei vrea să mergi; în vremea somnului te vor păzi iar când te vei deştepta vor grăi cu tine. Că povaţa este un sfetnic bun şi legea o lumină, iar îndemnurile care dau învăţătură sunt calea vieţii. Ele te vor păzi de femeia vicleană, de limba cea ademenitoare a celei străine. Nu dori frumuseţea ei întru inima ta şi să nu te vâneze cu genele ei. Că femeia desfrânată umblă după o bucată de pâine, pe când femeia-soţie doreşte un suflet de mare preţ. Oare poate pune cineva foc în sânul lui, fără ca veşmintele lui să nu ardă? Sau va merge cineva pe cărbuni fără să i se frigă tălpile? Aşa este cu cel ce se duce la femeia aproapelui său: nimeni din cei ce se ating de ea nu va rămîne nepedepsit (Prov. Sol. 6, 20-29).

Pofta rea nu vine de la Dumnezeu, ci se naşte în om, semănându-se de cel rău: “Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte” (Iac. 1, 13-15). “Zic dar: în Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi. Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege. Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulterul, desfrânarea, necurăţia, destrăbălarea, închinarea la idoli, fermecătoria, vrajba, certurile, zavistiile, mâniile, gâlcevile, dezbinările, eresurile, pizmuirile, uciderile, beţiile, chefurile şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (Gal. 5, 16-21).

Pofta nedezrădăcinată din ogorul fiinţei noastre, cu timpul naşte păcatul (Num. 15, 39-40; Mih. 2, 1-2). “Nu iubiţi lumea, nici cele din lume. De iubeşte cineva lumea, nu este dragostea Tatălui întru dânsul. Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume este. Şi, lumea trece şi pofta ei; iar cel ce face voia lui Dumnezeu, petrece în veac” (1 Ioan 2, 15-17).

Pe cei ce umblă în poftele lor, Dumnezeu îi va aduce la judecată: “Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta şi depărtează suferinţele de trupul tău, căci copilăria şi tinereţea sunt deşertăciune” (Eccl. 11, 9).

Pedeapsa păcătoşilor pentru împlinirea poftelor

     Căderea strămoşilor, Adam şi Eva, în păcat şi pedeapsa lor. Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: «Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?» Iar femeia a zis către şarpe: «Roade din pomii raiului putem să mâncăm; numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: «Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!».

Atunci şrpele a zis către femeie: «Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul». De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului.

Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: «Adame, unde eşti ?» Răspuns-a acesta: «Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns». Şi i-a zis Dumnezeu: «Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănînci?»

Zis-a Adam: «Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mîncat». Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: «Pentru ce ai făcut aceasta?» Iar femeia a zis : «Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat».

Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: «Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţă ta şi sămânţă ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul».

Iar femeii i-a zis: «Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni».

Iar lui Adam i-a zis: «Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: «Să nu mănânci», blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce». Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii.

Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat.

Şi a zis Domnul Dumnezeu: «Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!…»

De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii” (Fac. 3, 1-24).

Pedeapsa poporului Israelit, care poftea carne în pustie. “Poporul însă începu să cârtească în auzul Domnului, iar Domnul auzind, se aprinse mânia Lui, izbucni între ei foc de la Domnul şi începu a mistui marginile taberei. Atunci a strigat poporul către Moise, iar Moise s-a rugat Domnului şi a încetat focul. De aceea s-a numit locul acela: Tabeera, adică ardere, căci acolo a fost aprins între ei focul de la Domnul.

Străinii, dintre ei, începură să-şi arate poftele şi şedeau cu ei şi fiii lui Israel şi plângeau, zicând: «Cine ne va hrăni cu carne? Căci ne aducem aminte de peştele, pe care-l mâncam în Egipt în dar, de castraveţi şi de pepeni, de ceapă, de praz şi de usturoi; acum însă sufletul nostru tânjeşte; nimic nu mai este înaintea ochilor noştri decât numai mana».

Iar mana era ca sămânţa de coriandru şi înfăţişarea ei era ca înfăţişarea cristalului. Poporul se ducea şi o aduna, o râşneau în râşniţe sau o pisau în piuă, o fierbeau în căldări şi făceau din ea turte; iar gustul ei era ca gustul turtelor cu untdelemn. Când cădea noaptea roua pe tabără, atunci cădea peste ea şi mana.

Moise însă auzea cum plângea fiecare prin familiile sale şi la uşa cortului său, şi s-a aprins tare mânia Domnului şi s-a mâhnit Moise. Atunci a zis Moise către Domnul: «De ce întristezi pe robul Tău şi de ce oare n-am aflat milă înaintea ochilor Tăi, căci ai pus asupra mea sarcina a tot poporul acesta? Oare eu am zămislit tot poporul acesta şi oare eu l-am născut, de-mi zici: Ia-l în sânul tău, cum ia doica pe copil, şi-l du în pământul pe care cu jurământ l-am făgăduit părinţilor lui? De unde să iau şi să dau eu carne la tot poporul acesta? Căci plâng înaintea mea şi zic: Dă-ne carne să mâncăm! Eu singur nu voi putea să duc tot poporul acesta, că acest lucru este greu pentru mine. Dacă faci aşa cu mine, atunci mai bine omoară-mă, de am aflat milă înaintea ochilor Tăi, ca să nu mai văd necazul acesta».

Atunci Domnul a zis către Moise: «Adună-Mi şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrânii lui Israel, pe care îi ştii tu că sunt căpetenii poporului şi supraveghetorii lui, şi du-i la cortul adunării, ca să stea cu tine acolo. Că Mă voi pogorî acolo şi voi vorbi cu tine şi voi lua din duhul care este peste tine şi voi pune peste ei ca să ducă ei cu tine sarcina poporului şi să nu o duci numai tu singur. Iar poporului spune-i: Să vă curăţiţi pentru ziua de mâine şi veţi avea carne, deoarece aţi plâns în auzul Domnului şi aţi zis: Cine ne va hrăni cu carne? Că ne era bine în Egipt; că are să vă dea Domnul carne să mâncaţi şi veţi mânca; şi veţi mânca nu numai o zi, nici numai două sau cinci zile, nici numai zece sau douăzeci de zile, ci o lună întreagă veţi mânca până vă va da pe nas şi vă veţi scârbi de ea, pentru că aţi dispreţuit pe Domnul, Care este între voi, şi v-aţi plâns înaintea Lui şi aţi zis: La ce trebuia să ieşim noi din Egipt?»

Apoi a zis Moise: «În poporul acesta, în care mă aflu, sunt şase sute de mii de pedeştri şi Tu zici: Am să le dau carne să mănânce şi vor mânca o lună de zile! Li se vor tăia, oare, toate oile şi toţi boii, ca să le ajungă? Sau tot peştele mării li se va aduna, ca să-i îndestuleze?»

Zis-a Domnul către Moise: «Dar, oare, mâna Domnului e scurtă? Acum vei vedea de se va împlini sau nu cuvântul Meu». Atunci a ieşit Moise şi a spus poporului cuvintele Domnului, a adunat şaptezeci de bărbaţi dintre bătrânii poporului şi i-a pus împrejurul cortului. Şi S-a pogorât Domnul în nor şi a vorbit cu el; şi a luat din duhul care era peste el şi a pus peste cei şaptezeci de bărbaţi căpetenii. Îndată însă cum a odihnit duhul peste ei, au început a prooroci, dar apoi au încetat.

Doi dintre bărbaţi însă au rămas în tabără: pe unul îl chema Eldad şi pe celălalt îl chema Medad. Şi a odihnit şi peste ei duhul, căci erau din cei înscrişi, dar nu veniseră la cort, şi au proorocit şi ei acolo în tabără.

Atunci a alergat un tânăr şi a spus lui Moise, zicând: «Eldad şi Medad proorocesc în tabără». Şi răspunzând, Iosua, fiul lui Navi, slujitorul lui Moise, unul din aleşii lui, a zis: «Domnul meu Moise, opreşte-i!»

Moise însă i-a zis: «Nu cumva eşti gelos pe mine? O, de ar fi toţi prooroci în poporul Domnului şi de ar trimite Domnul duhul Său peste ei!»

Apoi s-a întors Moise în tabără împreună cu bătrânii lui Israel. Atunci s-a stârnit vânt de la Domnul, a adus prepeliţe dinspre mare şi le-a presărat împrejurul taberei cale de o zi într-o parte şi cale de o zi în cealaltă parte împrejurul taberei, strat gros aproape de doi coţi de la pământ.

Atunci s-a sculat poporul şi toată ziua şi toată noaptea aceea şi toată ziua următoare au adunat prepeliţe; şi cine a adunat puţin, tot a adunat zece coşuri şi le-au întins împrejurul taberei. Dar carnea era încă în gura lor şi nu isprăviseră încă de mâncat, când se aprinse mânia Domnului asupra poporului, şi a lovit Domnul poporul cu bătaie foarte mare. Şi s-a pus numele locului aceluia: Chibrot-Hataava, adică mormintele poftei, căci acolo au îngropat pe poporul cel aprins de poftă” (Num. 11, 1-34).

David lăsându-se furat de poftă, cade

în păcatele preacurviei şi uciderii

Peste un an, pe vremea când regii pornesc la război, David a trimis pe Ioab şi slugile sale cu el şi pe toţi Israeliţii şi aceştia au lovit pe Amoniţi şi au împresurat Raba; dar David a rămas în Ierusalim. Odată, spre seară, sculându-se David din pat şi plimbându-se pe acoperişul casei domneşti, a văzut de pe acoperiş o femeie scăldându-se, şi femeia aceasta era foarte frumoasă.

Atunci a trimis David să se cerceteze cine este acea femeie. Şi i s-a spus că este Batşeba, fiica lui Eliam, femeia lui Urie Heteul. Apoi David a trimis slugile să o ia; ea a venit la el şi el s-a culcat cu ea. Iar dacă s-a curăţit ea de necurăţia ei, s-a întors la casa sa. Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a trimis de s-a vestit lui David, zicând: «Eu sunt însărcinată». Atunci a trimis David să se zică lui Ioab: «Trimite la mine pe Urie Heteul!» Şi a trimis Ioab pe Urie la David.

Venind Urie la David, acesta l-a întrebat de sănătatea lui Ioab, de starea poporului şi de mersul războiului. Apoi a zis David către Urie: «Du-te acasă şi-ţi spală picioarele!» Ieşind Urie din casa regelui, în urma lui i s-a trimis un dar de la masa regelui. Dar Urie a dormit la poarta casei regelui cu toate slugile stăpânului său şi nu s-a dus la casa sa.

Şi i s-a spus lui David, zicând: «Urie nu s-a dus la casa sa». «Iată, a zis David către Urie, tu ai venit de pe drum, de ce nu te-ai dus la casa ta?» Iar Urie a zis: «Chivotul Domnului şi Israel şi Iuda sunt în corturi; stăpânul meu Ioab şi robii domnului meu sunt în tabără, iar eu să mă duc la casa mea să mănânc, să beau şi să mă culc cu femeia mea? Mă jur pe viaţa ta şi pe viaţa sufletului tău că nu voi face aceasta».

Rămâi aici şi ziua aceasta, a zis David lui Urie, iar mâine îţi voi da drumul». Şi a rămas Urie în Ierusalim în ziua aceea până a doua zi. Şi l-a chemat David şi a mâncat Urie înaintea lui şi a băut şi David i-a arătat cinste. Dar seara Urie s-a dus să se culce în patul său cu robii stăpânului său, iar la casa sa nu s-a dus.

Dimineaţa David a scris scrisoare lui Ioab şi a trimis-o pe Urie. În scrisoarea aceea el scria aşa: «Puneţi pe Urie unde va fi luptă mai crâncenă şi retrageţi-vă de la el, ca să fie lovit şi ucis». De aceea, când Ioab a împresurat cetatea, a pus pe Urie într-un astfel de loc, de care ştia că este apărat de oameni viteji. Şi au ieşit oamenii din cetate şi s-au luptat cu Ioab şi au căzut câţiva din popor, din slugile lui David. Acolo a fost ucis şi Urie Heteul.

Atunci a trimis Ioab să se facă cunoscut lui David tot mersul luptei. Şi a poruncit trimisului şi i-a zis: «După ce vei povesti regelui tot mersul luptei, şi vei vedea că regele se mânie şi-ţi zice: «De ce v-aţi apropiat să vă luptaţi aşa aproape de cetate? Nu ştiaţi voi că de pe zidurile cetăţii pot să arunce în voi? Cine oare a ucis pe Abimelec, fiul lui Ierubaal? Au nu o femeie, care a aruncat în el de pe zid o bucată de râşniţă şi l-a lovit şi el a murit în Tebeţ? De ce v-aţi apropiat aşa tare de cetate?» Atunci să-i zici: «Şi robul tău Urie Heteul a fost lovit şi a murit».

S-a dus deci trimisul lui Ioab la rege în Ierusalim şi, ajungând, a povestit lui David despre toate, pentru care fusese trimis de Ioab şi de tot mersul luptei. Şi s-a mâniat David pe Ioab şi a zis trimisului: «De ce v-aţi apropiat aşa tare de cetate să vă luptaţi? Nu ştiaţi voi oare că vă pot lovi de pe zidurile cetăţii? Cine a ucis pe Abimelec, fiul lui Ierubaal? Oare nu o femeie care a aruncat în el de pe zid cu o bucată de râşniţă, şi a murit în Tebeţ? De ce v-aţi apropiat aşa tare de zid?»

Atunci trimisul a spus lui David: «Acei oameni ne-au răpus pe noi şi au ieşit asupra noastră în câmp, dar noi i-am alungat până la poartă. Atunci au început a săgeta arcaşii de pe ziduri asupra robilor tăi şi au murit câţiva din robii regelui; şi a murit de asemenea şi robul tău Urie Heteul». Atunci David a zis: «Aşa să spui lui Ioab: Să nu te tulbure lucrul acesta, căci sabia o dată mănâncă pe unul, altă dată mănâncă pe altul. Înteţeşte lupta împotriva cetăţii şi dărâm-o. Aşa să-l încurajezi».

Şi auzind femeia lui Urie că a murit Urie, bărbatul ei, a plâns după el. Iar dacă s-a isprăvit vremea plângerii, a trimis David şi a luat-o în casa sa şi ea a ajuns femeia lui şi i-a născut un fiu. Fapta aceasta, pe care a făcut-o David, a fost rea înaintea Domnului (2 Împ. 11, 1-27).

Anul Aparitiei

Editura

Format

Pagini

Opinii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Cele Zece porunci explicate pe intelesul tuturor. Porunca a 10-a”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi și alte cărți cu aceeași tematică

Shopping Cart