0733580010

contactagapis@gmail.com

Luni-Vineri 09.00-17:00

București, Str. Mențiunii, Nr 7, Sector 2

Viata omului dupa poruncile Domnului

8.00 lei

Availability: 898 în stoc

Care sistem moral va fi preferențial în educația tinerei generații?

Depinde de cei care se preocupă de educație. Avem de ales între:
• valori general umane în care se regăsesc diverse sisteme etice, preponderent materialiste, și care nu pot răspunde provocărilor timpului; drept argument este criza valorică în care persistăm;
• valori creștine, care au la bază concepția creștină despre lume; se axează pe prioritatea valorilor ideale și sunt orientate la formarea unei personalități capabile de mântuire (eliberare de orice rău). Acestea includ și valorile neamului, având o experiență pozitivă cât privește educația morală.
De ce totuși morala creștină?
1. Suntem clădiți pe fundament creștin.
2. În creștinism s-au păstrat elementele de bază ale moralei:
• Dumnezeu – izvorul de emanație a puterii morale;
• virtuțile ca un conținut de bază prin care se obține puterea morală;
• mântuirea ca fi nalitate a existenței morale și duhovnicești a omului (prin revenirea omului la calitatea lui de moștenitor al Împărăției Cerești, fapt care asigură motivația pentru o viață orientată spre Bine).

Viata omului dupa poruncile Domnului

Din păcate, secularizarea omului contemporan a avut ca rezultat crearea unor sisteme morale de alternativă și infiltrarea lor în civilizația creștină. Prin acestea, în educație s-au introdus principii care l-au depărtat pe om de Dumnezeu. Este vorba despre sistemele morale materialiste: pragmatismul, utilitarismul, hedonismul, consumerismul etc., prin acceptarea cărora din educația morală au fost excluse două elemente de bază:
• Dumnezeu ca izvor de principii și virtuți morale;
• mântuirea ca fi nalitate a existenței morale și duhovnicești a omului.
Lumea contemporană își dorește păstrarea virtuților (valorilor morale), dar în afara Celui care le emană. Aceasta înseamnă că sistemele morale laice, în cel mai bun caz, admit doar elementul ce reprezintă conținutul moralei – virtuțile, dar și acestea selectiv. Din cele zece porunci, în cel mai fericit caz, sunt acceptate șase, începând cu porunca a cincea, acestea fiind de multe ori distorsionate în conținutul lor.
Încercarea de a utiliza valorile morale dumnezeiești fără Dumnezeu este ca și cum am dori să utilizăm un aparat electric fără a-l conecta la sursa de energie. Ca rezultat, persistăm într-o criză morală care, în prezent, atinge parametri endemici. Trăsătura de bază a crizei sunt valorile lipsite de adevăratul lor sens și putere morală: valorile morale există, dar în ele nu se mai crede, pe ele nu se mai mizează, nu se recunoaște puterea lor, pentru că morala este deconectată de la Dumnezeu ca
sursă de putere morală și fi nalitate strategică a valorilor. Sensul valorilor ideale înalte îl percep doar cei care rămân în legătură cu Dumnezeu, ei fi ind tot mai puțini. Omul de azi, despărțit de Dumnezeu, încearcă să inventeze alte valori, și anume pseudovalorile: banii, plăcerile, confortul, distracțiile etc., sperând că prin acestea va afl a fericirea. Dar în loc de fericire, el se alege cu multiple probleme care îi surpă existența: suicidul, bolile, desfrânarea, orgoliul, mediocritatea, setea
nepotolită de avere, agresivitatea, lipsa curajului, diverse tulburări etc. Civilizația noastră, clădită odinioară pe valori și principii creștine, își erodează propriul fundament. Astfel, necesitatea efortului moral sporit în educație este un imperativ al timpului.

Viata omului dupa poruncile Domnului- Editura Agapis. Iti recomandam si Porunca 1, Porunca 2, Porunca 3, Porunca 4, Porunca 5, Porunca 6, Porunca 7, Porunca 8, Porunca 9, Porunca 10.

Anul Aparitiei

Autor

Tatiana Doibani

Editura

Format

Pagini

Opinii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Viata omului dupa poruncile Domnului”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi și alte cărți cu aceeași tematică

Beneficiază de REDUCERE!
of 200.00 lei
of 300.00 lei
of 400.00 lei
Shopping Cart