0733580010

contactagapis@gmail.com

Luni-Vineri 09.00-17:00

București, Str. Mențiunii, Nr 7, Sector 2

Ucigand te ucizi

4.00 lei

Availability: 399 în stoc

Ucigand te ucizi

Decizia nefericită de a-mi ucide cei doi copilași nu a însemnat
altceva decât atragerea celei mai cumplite patimi care mi-a mutilat
întreaga ființă, ținând-o în întunericul celei mai cumplite închisori,
cea a sufletului. Se cheamă RĂUTATEA, e șarpele care s-a hrănit
cu sângele meu și al copilașilor mei și care m-a împins în iadul
imbecilizării. Pare un cuvânt greu, dar eu de acolo vin și aici a
contribuit mult lipsa de educație și povara neștiinței pe care o port
încă din păcate.
Cele două avorturi le-am făcut în perioada în care am trăit în
concubinaj cu bărbatul meu (4 ani), deci în dezordine; părinții bisericii
numesc această fărădelege, desfrânare sau curvie și este foarte
adevărat. Modul acesta de viață este atât de periculos, suntem efectiv
fără acoperire, habar nu avem la ce ne expunem, pe mâna cui ne dăm.
O viață desfrânată este o cădere continuă până în adâncul fără fund al
răutăților din care ne mai scoate doar mila lui Dumnezeu. Demonul
desfrânării merge mână în mână cu cel al răutății, de aceea de cele mai
multe ori desfrânarea culminează cu crima.
Despre această posesie demonică pot spune cu siguranță că și-a
făcut simțită prezența în seara zilei de 13 februarie 1992 când la
plecarea din casa socrilor mei am asistat la o tragedie în familia
unor vecini de-ai lor. Era vorba de o pereche de tineri care trăiseră
tot așa ca noi și pentru că nu se înțelegeau și se certau foarte des, ea
a decis să se sinucidă, lucru care s-a întâmplat chiar în momentul
plecării noastre din acel bloc de locuințe. Când au scos-o pe ea în
pătură ca s-o urce în salvare, în clipa aceea am simțit cum a intrat

în mine cineva care mi-a cuprins întreaga ființă din cap până în
picioare, făcându-mi viața un iad pe care l-am traversat timp de 27
de ani.
Aparent, cele două crime au fost făcute, din lipsă de curaj, de
încredere și mi-aș fi dorit nespus de mult să fi întâlnit acolo, la
cabinetul – abator, pe cineva care să mă oprească, mă rugam, chiar
să se întrupeze îngerul meu păzitor ca să mă smulgă din nenorocirea
aceea. După… am venit acasă și am plâns, dar mă aflam deja în fața
faptului împlinit.
Consecințele n-au întârziat să apară. Lipsa de comunicare,
respingerea și teama de oameni, dar și disprețul față de ei, orgoliul
ajuns la o măsură diabolică, uneori m-au făcut incapabilă să mă
integrez într-o comunitate. Autoizolarea aceasta n-a făcut altceva
decât să mă împingă sigur spre nebunie, dacă Mântuitorul n-ar fi
făcut milă cu mine. Războiul gândurilor care s-a declanșat în forță
după cel de-al doilea avort a fost la măsură greu de imaginat și de

descris. Gândurile aveau o presiune așa de mare încât credeam că-
mi traversează cerul minții niște avioane de luptă care lansează

continuu bombe. De altfel acest război îndelungat a cunoscut
diferite modalități de luptă împotriva mea, la intensități diferite și
nu este altceva decât o consecință a autodistrugerii mele.
Numai Dumnezeu știe cum de n-am murit sau n-am înnebunit.
La un moment dat am început să mă confrunt cu o problemă grea
și urâtă și anume gândul uciderii care venea dintr-un îndemn
lăuntric. Începuse să mă atragă obiectele tăioase, mai ales cuțitele,
lama lor lucitoare, era o fascinație diabolică. Îndată ce-mi cădea
privirea pe ele, apărea și îndemnul de a le înfige în oricine îmi stătea
în cale. Devenisem și foarte irascibilă, nici nu se putea discuta cu
mine. Nimeni nu-mi putea intra în voie. Confuzia pusese stăpânire
pe mine ca o ceață densă, căutam să mă înțeleg, vedeam în mine
o încurcătură teribilă și nu știam de unde să încep a face puțină
ordine interioară.
Trebuie să amintesc faptul că cele două avorturi le-am făcut între
primul și al doilea copil, dar am adus pe lume trei copii și mulțumesc
lui Dumnezeu că sunt sănătoși și la minte și la trup. Mila Maicii
Domnului a fost cu mine însă pentru că odată cu venirea pe lume

a copiilor a început și apropierea mea de Sfânta noastră Biserică,
iar momentul decisiv a fost pelerinajul la părintele Cleopa, cu un an
înainte de trecerea sa la cele veșnice. Îmi amintesc că ne-a vorbit
despre o minimă rânduială în ceea ce privește viața creștinului în
lume, atunci a fost începutul responsabilizării mele ca mamă și de
atunci n-am mai lipsit de la biserică. Îl născusem deja pe cel de-al
doilea copil și odată cu el a fost și decizia de a nu-mi mai ucide copiii.
Toată perioada de sarcină cu cel de-al doilea copil a fost un adevărat
calvar. Aproape zilnic mi se spunea: „Ce-ți trebuie al doilea copil:
Niciun pic de liniște nu am avut, iar în luna a șaptea am făcut Zona
Zoster. Medicului îi era teamă că s-ar putea ivi probleme copilului,
dar slavă Domnului a ieșit un copil sănătos și cu suflet mare.

Ucigand te ucizi

Opinii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Ucigand te ucizi”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi și alte cărți cu aceeași tematică

Beneficiază de REDUCERE!
of 200.00 lei
of 300.00 lei
of 400.00 lei
Shopping Cart