0733580010

contactagapis@gmail.com

Luni-Vineri 09.00-17:00

București, Str. Mențiunii, Nr 7, Sector 2

Puterea mea este Dumnezeu. Învățături de credință ortodoxă

20.00 lei
Puterea mea este Dumnezeu. Învățături de credință ortodoxă
În noua serie de antologii pe care v-o propunem, ­cuvântul plin de har al Sfântului Ioan din Kronstadt devine mai apropiat și mai de folos, feluritele lui cugetări duhovnicești fiind reunite și organizate aici spre o mult mai ușoară și rodnică însușire de către cititori.

„Sărac sunt și neputincios, iar puterea mea este Dumnezeu. Această credință este cea mai înaltă înțelepciune a mea, care mă face fericit.
Înțelepciunea, bunătatea și atotputernicia lui Dumnezeu se vădesc mai vârtos prin faptul că Domnul ne așază pe fiecare într‐un loc în care, de am voi, I‐am putea aduce lui Dumnezeu bogate roade de fapte bune, mântuindu‐ne pe noi și mântuind și pe alții, precum și prin faptul că Dumnezeu face drepți chiar și din cei mai mari păcătoși, învrednicindu‐i de harul Său, care ne îndreptează către mântuire, ne izbăvește în chip minunat din împrejurările cele anevoioase ale vieții, mântuindu‐ne chiar și atunci când ne aflăm în primejdia de a pieri..”
Sfântul Ioan din Kronstadt

Cartea de faţă reprezintă o selecție tematică din volumul Viața mea în Hristos, apărut pentru prima dată la Editura Sophia în 2005.

Puterea mea este Dumnezeu. Învățături de credință ortodoxă
Autor

Sf. Ioan de Kronstadt

Opinii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Puterea mea este Dumnezeu. Învățături de credință ortodoxă”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi și alte cărți cu aceeași tematică

Beneficiază de REDUCERE!
of 200.00 lei
of 300.00 lei
of 400.00 lei
Shopping Cart