0733580010

contactagapis@gmail.com

Luni-Vineri 09.00-17:00

București, Str. Mențiunii, Nr 7, Sector 2

Mica prăvilioară cu sinaxarul îndreptat, cu noii sfinți canonizați (scris mare, broșată)

28.00 lei

Availability: 192 în stoc

Precuvântare la Mica Prăvilioară

 Dumnezeieştile Scripturi şi Sfânta Tradiţie ne spun că, Atotputernicul şi Atotţiitorul Dumnezeu, Cel preaslăvit în trei Feţe; Tatăl Fiul şi Duhul Sfânt, a făcut toate făpturile nevăzute şi cele văzute din ceea ce nu a fost. Dumnezeu a fost şi este neîncetat lăudat şi preaslăvit de oştirile îngereşti în ceruri şi de oameni pe pământ: „Când a întemeiat Dumnezeu pământul, stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi toţi fiii (îngerii) lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie“.

Aşadar, precum Îngerii şi Sfinţii îl laudă şi-L preaslăvesc neîncetat pe Dumnezeu în ceruri, tot astfel suntem datori şi noi oamenii a-L lăuda şi a-L preaslăvi pe pământ. Omul este cea mai aleasă zidire, coroana tuturor făpturilor ieşite din mâna lui Dumnezeu. El este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, zidire aleasă, înzestrată cu voce cuvântătoare, judecată luminată şi înţelepciune prevăzătoare. Deci, tot omul este dator a urma îngerilor şi Sfinţilor din ceruri, adică; a se ruga, a lăuda, a preaslăvi neîncetat pe Ziditorul său şi a sta în strânsă legătură cu vistieria vieţii și a înţelepciunii Sale luminate, cu Făcătorul, protectorul, Jude­cătorul şi răsplătitorul său. În viaţa noastră întâmpinăm felurite obstacole şi greutăţi, ne simţim învăluiţi, apăsaţi, presaţi de o mulţime de nevoi, necazuri, ba chiar şi de primejdii de moarte. Acestea toate sunt slobozite adeseori de Dumnezeu asupra noastră, fie ca să ne curăţim de păcate, fie spre a ne încerca credinţa, încrederea şi dragostea faţă de El. În asemenea strâmtorări, omul găseşte îndemnul: „Cheamă-Mă pe mine în ziua necazului tău şi Eu te voi scoate şi tu Mă vei preaslăvi”.

Proorocul şi împăratul David, rugându-se neîncetat, zicea: „Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua şi noaptea am strigat îna­intea Ta, să intre rugăciunea mea înaintea Ta, pleacă urechea Ta spre ruga mea…“. „Laudă Suflete al meu pe Domnul, lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, voi cânta Dumnezeului meu până ce voi fi…“. Astfel, prin rugăciuni, lau­de şi psalmi, el mulţumea lui Dumnezeu cu smerenie şi bucurie pentru toate binefacerile Lui.

Aşa au făcut toţi drepţii, patriarhii, proorocii şi credincioşii Vechiului Testament; aşa trebuie să facem şi noi. În viaţa creş­tinilor apostolici şi patristici, îndeletnicirea de căpetenie era rugăciunea, urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Neîncetat vă rugaţi“, precum şi porunca Domnului nostru Iisus Hristos din Sfânta Evanghelie. Ei se rugau zilnic în sobor, având încredin­ţarea că, atunci când erau mai mulţi creştini adu­naţi şi uniţi în rugăciune, pentru a cere de la Dumnezeu aceleaşi daruri cereşti, cu atât ei se simţeau mai împuterniciţi în a dobândi ceea ce cereau, după cuvântul Dom­nului: „Dacă doi dintre voi se vor uni pe pământ pentru tot lucrul ce vor cere, va fi lor de la Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“. Urmând predaniilor apostolice Sf. Ignatie sfătuia pe Sf. Policarp ca, adunările să fie dese şi îl îndemna a căuta într-însele pe fiecare credincios după numele său. În scopul acesta se citea pomelnicul viilor, după care se făcea observarea celor prezenţi şi absenţi. Participarea păstorilor la rugăciunea obştească era obligatorie, fiindcă dădea mai mult îndemn şi putere rugăciunilor, pildă de credinţă vie, nădejde tare, dragoste înflăcărată şi smerenie.

Rugăciunile, adică Laudele bisericeşti, în primele secole ale Bisericii Creştine, se săvârșeau după rânduială în public, în biserică. La aceste Laude lua parte întreaga comunitate creştină; clerul şi poporul. Ei participau la aceste slujbe Dumnezeieşti cu credinţă şi cu dragoste înflăcărată către Dumnezeu. Aici primeau îndemnuri din par­tea superiorilor Bisericii, cum găsim în Constituţiile Apostolice: „Când înveţi, o episcope, porunceşte şi învaţă pe popor, ca el în fiecare zi, dimineaţa şi seara, să vină la biserică. Nimeni să nu lipsească, ci ne­contenit să se adune…“. Aceasta nu se zicea numai pentru Preoţi, ci şi pentru fiecare creştin, precum zice Domnul: „Cine nu este cu Mine, împotriva mea este şi cine nu adună cu Mine, risipeşte“. Fericitul Augusta îndeamnă pe creştini ca, ziua să ia parte la toate slujbele bisericii, zicând; „Sculaţi-vă de dimineaţă; veniţi mai înainte de toate la veghere. Nimeni să nu se retragă de la serviciul Sfânt, numai acei pe care i-ar reţine boala, binele public sau oarecare mare necesitate“. Apologetul Tertulian (†240 d. Hs.) sfătuieşte pe creştini, zicând; „Dacă tu ziua nu poţi să iei parte la adunări (slujbele bisericii) atunci ai noaptea“. Rugăciunile publice erau: Cele de dimi­neaţă (Miezonoptica, Utrenia cu Ora I-a, Ora a III-a, Ora a VI-a cu Sfânta Liturghie sau, în lipsa ei, Obedniţa). Cele de seara (Ora a IX-a, Vecernia şi Pavecerniţa). Cele patru Laude care se făceau dimineaţa erau aşezate în locul jertfelor celor de dimineaţă, din Legea Veche. Acestea sunt cele mai stră­lucite Slujbe Dumnezeieşti, precum se vede din: înveșmântări, pomeniri, luminări, candele şi tămâieri, etc. Ora a IX-a, Vecernia şi Pavecerniţa, sunt aşezate a se face seara, pentru a sfinţi începutul nopţii. Ea se mai numea şi slujba lumânărilor, pentru că atunci era vremea când se aprindeau în Cortul şi Templul Sfânt, din Vechiul Testa­ment luminile, iar noi în acest timp, facem pomenire despre lumină, cântând: „Lumină lină“ ş.c.l. După această slujbă, îşi dă fiecare sărutarea sfântă, iertăciunea, care se face în timpul slujbei Pavecerniţei şi păstrează în sine acea amintire.

„Vremile rânduite şi rugăciunile – zice Simeon Tesaloniceanul – sunt în număr de şapte, după numărul Darurilor Duhului, căci şi Sfintele Rugăciuni sunt prin Duhul. Acestea sunt; Miezul nopţii, dimineaţa cu Întâiul ceas, al Treilea ceas, al Șaselea ceas, al Nouălea ceas, seara şi după ce înserează. Pentru acestea, David Proorocul, zice: „De şapte ori pe zi Te-am lăudat“ şi pentru fiecare vreme vorbeşte, zicând: „La miezul nopţii m-am sculat…“ şi, „Dumnezeule, Dumnezeul meu, către tine mânec“ şi, „Dimineaţa vei auzi glasul meu, dimineaţa voi sta înaintea Ta şi mă vei vedea“. Pentru al Treilea ceas, al Șaselea ceas şi Vecernie, zice: „Seara şi dimineaţa şi amiază-zi voi spune şi voi vesti şi va auzi glasul meu“, Iar după înse­rare zice: „Spăla-voi în toate nopţile patul meu, cu lacrimile mele voi uda aşternutul meu“.

Creştinii care nu puteau lua parte la slujbele publice în Sfânta Biserică, d.p.: bolnavii, călătorii, cei închişi în temniţă, cei de prin munţi şi pustii, ş.a., se adunau deo­parte, câţi puteau şi se rugau. Chiar şi cei care erau singuri nu se leneveau a se ruga la ceasurile rânduite. Ei se îndemnau a zice „Simbolul Credinţei“ la miezul nopţii, la amiază, seara în toate împrejurările, la felurite tre­buinţe şi primejdii.

Unii creştini, mai înflăcăraţi, se aşezau seara la asfinţitul soarelui, la rugăciune, cu mâinile întinse cruciş – ca și Moise în munte – și se rugau aşa toată noaptea, până dimineaţa, când le răsărea soarele în faţă.

Prin cetirea cu credinţă fierbinte, a celor şapte laude şi a altor rugăciuni, s-au în­flăcărat primii creştini, dând o mulţime de mucenici şi de mărturisitori, cari acum şi în veşnicie strălucesc ca soarele în îm­părăţia cerească şi se veselesc dimpreună cu oştile îngereşti, înaintea lui Dumnezeu. Acestea făcute în Duh şi adevăr, a salvat, salvează şi va salva întotdeauna, din fe­lurite primejdii, pe cei ce le rostesc cu atenţie şi credinţă fierbinte.

Fiecare creştin care nu poate lua parte la serviciul divin public, care se face în Sf. Biserică, este dator a-şi face pravila acolo unde se găseşte. Aceasta o arată Dumnezeieștile Scripturi, aşezămintele apostolice şi Sf. Părinţi. Privitor la aceasta să ascultăm pe Sf. Ioan Hrisostom, care învaţă pe toţi a-şi face pravila sa, zi­când: „Noaptea nu este făcută numai pentru aceea ca noi să dormim în de­cursul ei şi să ne lenevim. Aceasta o mărturisesc meseriaşii, călătorii pe uscat şi pe ape, neguţătorii ş. a. Biserica lui Dumnezeu se deşteaptă la miezul nopţii. Pentru aceia ridică-te şi tu, priveşte mul­ţimea stelelor şi admiră întocmirea cea minunată a lumii… Pleacă-ţi genunchii jos la pământ, suspină, roagă-te… Casa ta, în care se află bărbaţi şi femei, să fie o biserică… Dacă ai fii deşteaptă-i şi pe dânşii şi astfel să fie casa ta în tot chi­pul şi noaptea o biserică. Copiii fiind fragezi, tineri şi neputând suporta veghe­rea, atunci pune-i să rostească aceasta sau acea rugăciune și apoi lasă-i ca iarăşi să se predea repausului…“.

Aceste mărturii cred că sunt îndeajuns pentru a face pe fiecare creştin să cu­noască, cum că este dator a lua parte zilnic, la citirea celor şapte Laude, în sfânta bise­rică, ori de este împiedicat de oarecare împrejurări să şi le citească acolo unde se află mai mulţi, ori singur, cum poate.

În vremile noastre vedem că în multe sfinte biserici nu se mai poate face slujba zilnic, cum se făcea mai înainte. Care-i cauza? Pe atunci erau mai mulţi Preoţi la o Biserică, aşa că puteau sluji pe rând. În satul meu natal, Buneşti-Argeş, îmi spunea tatăl meu că au fost 5 Preoţi şi 7 Diaconi. Astăzi sunt mai multe bise­rici la un singur Preot. Astfel, creştinii nu pot lua parte la slujba Bisericii în zilele lucrătoare, ca şi creştinii apostolici şi pa­tristici, ba uneori nici în sărbători, fiindcă Preotul cu mai multe biserici slujeşte la una şi celelalte rămân închise în acea Duminică sau sărbătoare. În oraşe, la Patriarhii, Mitropolii, Episcopii şi la Sf. Mănăstiri şi Schituri, iarăşi s-a observat că lumea nu ia parte la Dumnezeieștile slujbe din diferite împrejurări, motive, între care adeseori îşi are locul de frunte şi indiferentismul religios.

Cauzele acestea, care ne-au depărtat de rugăciunile, slujbele şi învăţăturile zilnice ale Sfintei Biserici, ne-au sărăcit mintea şi sufletul poporului creştinesc de bogăţia înţelepciunii şi înţelegerii, pe care primii creştini le aveau în cunoaşterea bisericii, obiectelor şi a slujbelor ei sfinte. Pe atunci chiar şi copiii cunoşteau pe de rost Dumnezeieștile slujbe care se oficiază de sfinţiţii liturghisitori în sfânta biserică. Astfel, unii din copiii acelor buni și conştienţi creştini, pe când se jucau, ori când păşteau vitele, imitau pe Preoţii Bisericii, în felurite slujbe, făcând chiar și Dumnezeiasca Liturghie, hirotonii şi botezuri. Astăzi însă, observam cu durere că, majoritatea creştinilor nu cunosc Dumnezeieștile slujbe, nu ştiu însemnătatea lor minunată, ba chiar nici a se ruga lui Dumnezeu, după rânduiala creștinească.

Feluritele neorânduieli care se fac de unii creştini în sfintele biserici, în timpul Dumnezeieştilor Slujbe, m-au revoltat adeseori şi m-au silit a mă ridica contra lor, prin cuvânt şi scris, uneori chiar cu asprime. Astfel, unele cărţi scoase de mine în primul deceniu a Preoţiei mele d. p.: „Creştini ori păgâni?“ „Lupta împotriva lui Satan“ ş. a. au fost criticate de unii din fraţii Preoţi şi de alţi cititori, zicând că sunt prea aspre, prea tăioase, etc. Aceasta m-a făcut să mă interesez mai de aproape, să văd de care parte ar fi vina. Cercetând, am observat cu durere că, majoritatea creştinilor, din toate ramurile societăţii, unii chiar cărturari, nu cunosc bogăţia ce o avem noi în Sf. Biserică Ortodoxă? „În Biserica Domnului toate câte sunt grăiesc mărirea lui Dumnezeu“.

Am văzut că majoritatea creştinilor noş­tri, nu cunosc bogăţia duhovnicească şi însemnătatea bisericii, a obiectelor, înveşmântărilor, mişcărilor şi slujbelor ei, aşa cum nu cunoşteau mulţi din strămoşii noştri, slujbele Dumnezeiești care se fă­ceau de preoţi în biserică, în limba sla­vonă şi greacă. Strămoşii noştri auzeau, dar nu înţelegeau; iar azi, mulţi din creştinii noştri văd, aud, dar nu înţe­leg slujbele Dumnezeiești. Aici constatăm cu durere, împlinindu-se cuvintele proorociei lui Isaia, citate de Mântuitorul în Sf. Evanghelie, zicând: „Se împlineşte întru dânşii proorocia lui Isaia, care zice: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi privind veţi privi cu ochii voştri şi nu veţi vedea. Că s-a împietrit inima acestui popor, au ajuns tari de urechi şi şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec pe ei. Însă, fericiţi sunt ochii voştri şi ure­chile voastre că văd şi aud. Amin grăiesc vouă, că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce vedeţi voi şi n-au văzut şi să audă cele ce auziţi voi şi n-au auzit“. Aceste cuvinte s-au potrivit în toate vremurile şi se potrivesc şi azi, la unii ce fac parte din adunarea creştinilor. O! de ar fi numărul acestor necunoscători cât mai mic!

În dorinţa apropierii credincioşilor noş­tri de Dumnezeu şi a dobândirii acestei fericiri vremelnice şi veşnice; am adunat materialul acesta în anii Preoţiei mele şi am dat la lumină o carte mare în 4 vo­lume, în care se cuprind: „Curtea şi Bi­serica Domnului cu obiectele lor; „Credinţa, Nădejdea şi Dragostea“; „Cele 7 Laude“; şi „Dumnezeiasca Liturghie“ cu însemnătatea lor, în lumina Dumnezeieștilor Scripturi şi a Sf. Tradiţii. Cartea are 2928 pagini şi este ilustrată cu o mulţime de istorioare religioase şi clișee grăitoare, care dau ajutor cititorilor ei, a-şi îmbo­găţi mai cu înlesnire vistieria cunoştin­ţelor lor, astfel încât să poată şi ei a scoate dintr-însa noi şi vechi, după proo­rocia Mântuitorului.

Observând această lipsă provocatoare de o cumplită foame, sete şi golătate su­fletească, în mijlocul neamului nostru, am socotit de bine a umple acest gol câtuși de cât, pe unde se va putea. În acest scop am alcătuit şi această „Mică Prăvilioară“ pentru folosul sufletesc al fiecărui creştin, care din diferite împrejurări nu poate lua parte la slujbă în sfintele biserici, acolo unde se fac. Cărticica am făcut-o mică, îndemănatecă şi uşoară de purtat. Într-însa am pus cele şapte Laude pres­curtate, pentru a putea fi cetite cu înles­nire chiar şi de cei mai slabi creştini. Fie­care creştin, care vrea să se izbăvească de ispitele diavolilor, de turburări, de pri­mejdii grele, şi să dobândească fericirea în parte, aici, şi deplină, în veşnicie, ori când nu poate lua parte la slujba celor 7 Laude din Sf. Biserică, să se roage du­pă dânsa ori în ce loc s-ar afla: la me­serie, la arat, săpat, semănat, prăşit, se­cerat, cosit, cules, la păscut vitele, la tăiat, adunat şi cărat lemne din pădure, în că­lătorii, în orice vreme şi în orice loc.

Spre edificarea iubiţilor noştri creştini, arătăm prin note instructive, însemnătatea pe scurt a fiecărei laude în parte. Milos­tivul Dumnezeu, Care a dat înţelepciune aleşilor Săi din Vechiul şi Noul Testament, Care dă înţelepciune în toate vremurile celor ce cer de la El cu credinţă, să ajute pe toţi acei credincioşi creştini a-şi înde­plini cu credinţă vie, nădejde puternică şi dragoste înflăcărată, toată pravila rugăciunilor sfinte şi datoriile lor creştineşti. Rog pe fiecare credincios creştin ca, în timpul când îşi va înălţa rugăciunile sale la ceruri, însoţite de mireasma tămâii sfinţită de Preot, ori în lipsa acesteia şi numai de mireasma dragostei sfinte, să se roage fierbinte Milostivului Dumnezeu ca să-mi dea şi mie iertare păcatelor, ajutor de sus şi puteri înmulţite, pentru a duce la bună desăvârşire lucrarea cea bună pe care am început-o în numele Lui, spre binele obştesc, slava lui Dumnezeu şi dobândirea moștenirii şi fericirii veşni­ce în Dumnezeiasca Sa Împărăţie.

Cu acestea, închei precuvântarea aces­tei Mici Prăvilioare, cu rugăciunea, pe ca­re cu umilinţă, credinţă, nădejde şi dra­goste sfântă, o înalţ Milostivului Dumne­zeu, pentru toţi şi pentru toate, care fac parte din Biserica Luptătoare, zicând. „Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi şi ne binecuvintează, luminează Faţa Ta peste noi şi ne miluiește.

Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împăr­tăşirea Duhului Sfânt, să fie cu noi cu toţi. Amin (1 Cor. 13, 1-4).

 

Praznicul Învierii Domnului nostru

Iisus Hristos 2, 3 şi 4 Mai 1937.

Cei mai mic intre Iereii-Monahi

NICODIM MĂNDIŢĂ Protosinghel

Însemnătatea pe scurt a celor şapte laude
Rugăciunea de la miezul nopţii. Miezonoptica e una din cele şapte Laude sau prima Laudă a zilei. Ea se citeşte la miezul nopţii, de la care îşi trage această numire. Această Laudă ne aduce aminte o mulţime de mărturii vrednice de credinţă şi de înviorare sufletească. Psalmistul David în cartea Psalmilor, pomeneşte de această Laudă care trebuie să se facă la miezul nopţii, zicând: „În miezul nopţii m-am sculat ca să mă mărturisesc Ţie spre judecăţile dreptăţii Tale“. În Noul Testament găsim că, Sfinţii Apostoli Pavel şi Sila aflându-se închişi în temniţa oraşului Filipi, din Macedonia, cu toate că erau așa de strâmtoraţi, cu picioarele în butuci, ei au făcut rugăciune la miezul nopţii și au cântat Laude şi cântări duhovniceşti lui Dumnezeu, pe care le-au auzit toţi cei închişi. Puterea credinţei şi a dragostei cu care ei au făcut slujba, a mişcat adânc pe toţi ascultătorii, şi a atras mila lui Dumnezeu care i-a liberat. „Atunci, deodată s-a făcut un cutremur mare de pământ. Temeliile temniţei s-au deschis şi legăturile fiecărui întemniţat s-au dezlegat“. Miezonoptica ne pune înainte osârdia şi dragostea înflăcărată, cu care oştile îngereşti neîncetat laudă şi preaslăvesc pe Dumnezeu. Miezonoptica ne mai pune înainte pe toate cele întâmplate cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi ucenicii Lui, de la Cina cea de Taină până la înfăţişarea Lui înaintea arhiereului evreiesc, Ana; despre învierea Lui Duminică dis de dimineaţă; despre sfârşitul lumii, arderea pământului, acoperirea lui cu vălul întunericului pustiitor şi învierea tuturor morţilor, de la Adam şi până la ultimul om care s-a născut în lumea aceasta. Slujba miezonopticei se face la miezul nopţii în Sfintele Mănăstiri, în Schituri şi de unii creştini aprinşi de dragostea Dumnezeiască; iar în bisericile parohiale și de unii creştini în casele lor, se face dimineaţa, înaintea utreniei şi a celorlalte laude. Fericiţi sunt sihaștrii, călugării şi toţi creştinii care se învrednicesc a sluji şi a aduce laudă lui Dumnezeu la miezul nopţii, în trezie, feriţi de zgomotul lumesc şi supărările vieţii pământeşti. „Viaţa pustnicilor fericită este, a acelora care se întraripează cu Dumnezeiescul dor (Antifon gl. 5).

Rugăciunile de dimineaţă sau Utrenia. Utrenia, adică rugăciunea de dimineaţă, este a doua Laudă a zilei, care se face dimineaţă, după Miezonoptică. Dimineaţa, în împărăţia naturii, este începutul zilei, al mişcării, al vieţii; iar în Împărăţia Darului, cu începutul dimineţii se împreună multe binefaceri
Dumnezeiești. Astfel, slujba Utreniei ne aduce aminte de timpul nașterii Mântuitorului, în ieslea peșterii din Betleem, de naşterea creştinismului cu multe jertfe strălucite; de patimile Mântuitorului suferite în curtea arhiereului Ana; pe drum
şi înaintea marelui sfat evreiesc şi spânzurarea lui Iuda Iscarioteanul; despre Învierea Mântuitorului din Mormânt şi arătarea Sa Mariei Magdalenei şi celorlalte femei mironosiţe, pe care le-a încredinţat despre Învierea Sa; despre învierea tuturor
morţilor, de la Adam până la ultimul om născut pe acest pământ, de înfricoşata Judecată universală şi răsplătirea faptelor fiecărui om, pentru totdeauna. Prin Sfântul Duh este pricina cea atotmântuitoare, de suflă spre cineva. Acesta, după vrednicie, curând îl ridică din cele de pe pământ, îl întraripează,îl creşte şi sus îl aşează.

Rugăciunile Orei I. Slujba orei I e o parte din Lauda a II-a a zilei, care se citește imediat după Utrenie în legătură cu ea, cam la ora I adică ora 7 la noi. După
terminarea Utreniei, în timpul citirii orei I, noi clericii și toţi dreptcredincioşii creştini, suntem datori să cugetăm cu toată cucernicia, cum Mântuitorul şi făcătorul nostru de bine fiind scuipat, lovit cu pumnii şi legat, a fost dus dimineaţa, în
prima oră a zilei (ora 7 la noi) de la Caiafa la Pilat în Pretoriu, la judecată. Acolo, El – Care a îmbogăţit pe oameni cu mulţimea Darurilor Sale – a fost tratat crud,ca cel din urmă om din lume, sau ca cel mai mare făcător de rele. Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu și Judecătorul suprem al omenirii, de arhiereii cei fărădelege,farisei, cărturari și bătrânii iudei a fost clevetit, învinuit cu mărturii mincinoase și cerând la Pilat a-L osândi la moarte pe Cruce, strigau dimpreună cu poporul
buimăcit de ei: „Să se răstignească, să se răstignească…“. De n-ar fi că Domnul era întru noi, nimeni din noi n-ar fi putut suferi luptarea vrăjmaşilor, că cei ce biruiesc, de aicea se înalţa.

Rugăciunile Orei a III-a. Ora a III-a, după rânduiala bisericească, este a treia Laudă a zilei. În timpul cetirii acestei ore, noi toţi trebuie să cugetăm eu evlavie la patimile, pe care de bună voie le-a răbdat, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru mântuirea noastră. Astfel, suntem datori în acest timp a ne pironi mintea, cu adâncă pietate, la Domnul nostru Iisus Hristos: cum a fost dezbrăcat de hainele Sale şi îmbrăcat cu hlamidă roşie, încununat cu cunună de spini ghimpoşi, bătut cu trestia peste cap; cum la stâlpul cel de marmoră, fără de nici
o milă, cu multă cruzime fiind legat şi bătut, cumplite răni… şi alte nesuferite munci a răbdat. În acest timp noi trebuie iarăşi să medităm cu pietate la Duhul Sfânt, Care S-a pogorât în ziua cincizecimii asupra Sfinţilor Apostoli, în chip de limbi de foc,
şi a rămas peste dânşii. În ora a treia, adică ora nouă dimineaţa la noi, S-a pogorât astfel Duhul Sfânt peste dânşii pe când se aflau stând la rugăciune, luminându-i şi fortificându-i în propovăduirea Sfintei Evanghelii.„Prin Duhul Sfânt este toată sfinţenia, înţelepciunea, înfiinţarea şi bogăţia slavei, din Care este Darul şi viaţa la toată zidirea. Acesta împreună cu Tatăl se
laudă şi cu Cuvântul“ (Antifon gl. 3).

Rugăciunile Orei a VI-a. Ora a șasea este a patra Laudă a zilei. Ea corespunde
orei a douăsprezecea la noi; astfel, unii părinţi şi creștini, în vechime, o citeau la ora 12, adică la ziua jumătate sau amiază. În timpul citirii acestei Laude, noi toţi suntem datori să cugetăm: cum Mântuitorul ducându-și Crucea – sub povara căreia a căzut de multe ori, după multe bătăi şi suferinţe – cu multă greutate a ajuns pe Golgota, unde a fost dezbrăcat de hainele Sale şi pironit pe Cruce între doi tâlhari. Să cugetăm cum ostaşii în acel timp şi-au împărţit între ei hainele Mântuitorului;
iar pentru cămaşa Lui au aruncat sorţi. Să cugetăm cum căpeteniile poporului evreiesc, dimpreună şi tâlharul cel spânzurat pe cruce de-a stânga Lui, Î-L huleau… şi a întunericul care s-a făcut peste tot pământul. „Miluiește-ne pe noi defăimaţi, întocmindu-ne vase de buna treabă, Ţie Cuvântule… Cu dinţii lor, nu lăsa să se apuce sufletul meu ca o pasăre, Cuvântule.
Vai mie! Cum mă voi mântui de vrăjmaşi, iubitor de păcate fiind“.

Această rugăciune sau slujbă se numeşte Obedniţa, sau Prânzânda, fiindcă citindu-se de călugării vechi în Sfintele Mănăstiri şi Schituri la amiază, după sfârşitul ei mergeau la trapeză pentru a prânzi. Obedniţa se face imediat după ora a VI-a, când, din oarecare cauze, nu se poate sluji Dumnezeiasca Liturghie.Această parte de rugăciune, care se ataşează la Lauda a patra, prin Psalmii 102, 145 şi fericirile… ne pune înainte întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Pâinea cea vie, Care se pogoară din cer, dimpreună cu toate fructele duhovniceşti revărsate din ea. Cei ce se tem de Domnul, fericiţi vor umbla în cărările poruncilor Dumnezeiești, că vor mânca toată roada cea de viaţă. Veseleşte-te începătorul turmei, împrejurul Mesei Tale văzând pe fiii Tăi, purtând stâlpări de fapte bune.

Rugăciunile Orei a IX-a. Citirea orei a IX-a ne aduce aminte de timpul cel mai înfricoşat al patimilor Domnului, care e şi cel mai aducător de fericire neamului omenesc. În timpul citirii orei a IX-a noi toţi trebuie să cugetăm:
a) La suferinţele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care Vineri, în săptămâna
patimilor, sta spânzurat pe Cruce între cer şi pământ.

b) = cum în durerea Lui… a strigat: „Eli, Eli, Lama Sabahtanii!“ Adică: „Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai lăsat?“
c) = cum iarăşi a strigat grăind: „Mi-e sete“.
d) = cum în loc de apă i-au dat oţet amestecat cu fiere, după care a zis: „Săvârşitu-s’a“.
e) = cum a strigat cu glas mare: „Părinte, în maniile Tale îmi dau Duhul Meu“ şi plecându-şi capul Şi-a dat Duhul în mâinile Părintelui Ceresc
f) = ruperea catapetesmei Templului Sfânt din Ierusalim.
g) = cutremurarea pământului acoperit cu pătura neagra a întunerecului.
h) = despicarea pietrelor.
i) = deschiderea mormintelor.
j) = scularea morţilor, adică ieşirea din morminte, cu trupul, a unora din sfinţii adormiţi care, după învierea Lui, s-au dus în cetatea sfântă a Ierusalimului şi s-au arătat multor cunoscuţi.
l) = înfricoşarea şi mărturisirea sutașului şi a celor dimpreună cu el, care au zis: „Cu adevărat, Fiu al lui Dumnezeu a fost Acesta“.
m) = împungerea Coastei lui Iisus – cu o suliţă de către un ostaş – din care a ieşit sânge şi apă.
„Robia Sionului dintru înşelăciune o ai întors, şi pe mine, Mântuitorule, mă viază, scoţându-mă din robia patimii.Cela ce seamănă în austru rele pătimiri, posturi cu lacrimi, acesta va secera mănunchi de bucurie ale hranei de viaţă celei de-a pururi“.

Vecernia. Citirea și slujba Vecerniei, ne pune înaintea ochilor sufleteşti:

1) Facerea lumii;

2) Căderea lui Adam și Evei şi al treilea, venirea Mântuitorului în lume.

Vecernia închipuie facerea lumii nevăzute – Oştile Îngereşti şi a lumii văzute, de pe pământ, din aer, din apă şi din pământ, precum şi a omului, care-i coroana tuturor făpturilor. „Totodată ne mai reaminteşte că acestea toate au lăudat
pe Dumnezeu pentru că din ceea ce n-au fost, le-au adus în fiinţă, le ţine şi poartă grijă de ele. Datoria aceasta de a lăuda pe Dumnezeu o are şi o face întotdeauna zidirea lui Dumnezeu. Aceasta, după datorie, trebuie să o urmăm şi noi.
Vecernia închipuie căderea strămoşilor noştri prin păcatul neascultării,scoaterea din raiul desfătării, aşezarea lor în pământul blestemat şi, făgăduinţa Răscumpărătorului. Vecernia mai închipuie şi venirea Mântuitorului din sânurile Părintelui Ceresc, aici pe pământ, întruparea – prin voia Tatălui Ceresc şi conlucrarea Duhului Sfânt – în pântecele cel pururea fecioresc al Preacuratei Maicii Sale, naşterea, activitatea Sa Mesianică, Jertfirea pentru răscumpărarea neamului omenesc.
Povăţuirile liturgice ne sfătuiesc, pe noi clericii şi creştinii, astfel: „Spre vrednica slujire, mai înainte gătindu-se slujitorul Altarului, sau cel ce vrea să se împărtăşească cu Dumnezeiescul Trup şi Sânge, dator este, după rânduiala Bisericii, să
săvârşească seara Vecernia sau s-o asculte. În timpul acestei slujbe, cu cucernicie să gândească în sine, cu umilinţă să cugete, cum Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după mântuitoarele Sale patimi, Vineri seara, pe Cruce, pentru
păcatele noastre S-a spânzurat, pentru mânuirea noastră a murit, cum unul din ostaşi cu suliţa Coasta Lui o a împuns, din care îndată a ieşit Sânge şi Apă; cum după aceasta Iosif şi Nicodim, Trupul Domnului Hristos luându-L de pe Cruce,
cu giulgiu L-au înfăşurat şt în mormânt nou L-au pus; cum Maria Magdalena cu Preacurata Maica Domnului cu plângere şi cu mare tânguire, în amărăciunea inimii priveau acestea. La munţii Legilor Tale m-ai înălţat, cu fapte bune luminează-mă, Dumnezeule, ca să Te laud pe Tine.
Pavecerniţa. În timpul citirii rugăciunilor acestei Laude, noi toţi suntem datori să cugetăm cu pietate la durerile amare şi plângerea cu lacrămi fierbinţi, pe care Preasfânta Fecioara Maria dimpreună cu celelalte femei mironosiţe şi ucenicul
iubit, le-au vărsat, la moartea şi înmormântarea Domnului nostru Iisus Hristos în mormânt nou; şi la Pogorârea Lui cu sufletul în iad, din care a scos şi eliberat sufletele tuturor drepţilor. Cei ce se tem de Domnul, căile vieţii aflând, acum şi pururea se vor ferici cu slavă nestricată, împrejurul mesei tale ca nişte odrasle văzând pe fiii tăi, bucură-te şi te veseleşte începătorul turmei, aducându-i pe aceştia lui Hristos. De n-ar fi că Domnul era întru noi, cine ar fi în stare întreg a se păzi de vrăjmaşul,
împreună şi de ucigaşul de om. Dinţilor lor nu da, Mântuitorule, pe robul Tău, că în chipul leului se pornesc asupra mea, vrăjmaşii mei.

În loc de încheiere și erată
Strâmtă-i uşa, îngustă-i calea care duce la viaţa,
Prin necaz, dureri, strâmtori, sufletul la cer se-nalţă.
În lume – ne zice Domnul – veţi avea necazuri grele,
Nu vă temeţi, sunt cu voi, Eu vă voi scăpa din ele.
Necazul răbdare-aduce, iar răbdarea curăţire,
Curăţirea biruinţă, nădejde şi fericire.
În necaz ne lăudăm, cei ce urmăm lui Hristos,
El e hrană-n lupta bună, aducând roadă, folos.
În necaz când suferim, să ne bucurăm mereu,
Că-n necaz şi suferinţă, noi aflăm pe Dumnezeu.
Moise la rug, în Sinai, a grăit cu Domnul Sfânt,
Cei trei tineri în cuptor, Daniil între lei stând…
Necazuri, primejdii grele, pân-la moarte, persecuţii
Au suferit Proorocii, Hristos Domnul şi toţi Sfinţii.

I-a curăţit de păcate și i-a unit cu Hristos.
Necazuri şi suferinţe, cu cât ele se-nmulţesc,
Mângâieri şi fericiri, ne aduc de prisosesc…
Dumnezeu pe Iezechiel trimiţând la Israel,
Să-l înveţe să se-ndrepte și să-L iubească pe El,
I-a arătat greutatea… necaz ce va-ntâmpina,
În poporul îndărătnic, care-l va învenina.
Dându-i: Dar, înţelepciune, sub chipul unui sul scris:
„Fiul Omului! Mănâncă și te hrăneşte, i-a zis…
Du-te fiul omului, la poporul izraelit
Şi le spune ce zic Eu, căci groaznic s-au rătăcit.
Sunt o casă de-ndărătnici, ce veşnic M-au amărât;
În Sinai, în Palestina, și aici rău M-au jignit.
Inima le e-mpietrită, fruntea-i tare ca arama,
Faţa aspră, negri-n suflet, fata e la fel cu mama.

Eu te întăresc pe tine, bine, ca pe-un diamant,
Fiinţei tale-i dau tăria, unui pisc de munte-nalt.
Nu te teme deci, de dânșii, nu te speria de ei,
Că-s o casă de-ndărătnici, sunt o gloată de mişei.
Ei cu feţele, cu vorba, sunt în juru-ţi mărăcini,
Spini și scorpii și reptile, vipere şi răi ciulini,
Îndrăzneşte către dânșii, spune-le cuvântul Meu:
Cel ce vrea s-asculte, asculte, Care nu… va păţi rău.“
Iezechiel… şi ca şi dânsul, și alţi mulţi au profeţit,
Însă unii după alţii, pân-la moarte-au pătimit.
După dânșii Hristos Domnul, Apostoli şi-urmaşii lor,
Mărturisind adevărul și binele tuturor
Le-au întins curse viclene, prigonit fără-ncetare,
Fariseii, cărturarii, cei cuprinşi de ură mare.
Hristos Marele-Arhiereu, mai înainte le-a vestit,
Că vor fi acestea toate, precum s-a proorocit.
Domnul trimiţând pe Apostoli, Evanghelia a predica,
I-a-nvăţat cum să lucreze, lumea spre-a o lumina.
Mergeţi – le-a zis El atunci – Iată, vă trimit pe voi
Ca-ntre haitele de lupi, pe nişte blânde oi.
Fiţi dar înţelept ca şerpii, buni şi blânzi ca porumbeii,
Şi de dragoste fiţi plini, și nevinovaţi ca mieii…
Ascultând, ei au plecat, pe Hristos mărturisind,
Suferind necaz, prigoane… viaţa pentru El jertfind.
Urmând pilda de slujire, ce Hristos la toţi le-a dat,
Ei acum domnesc pe tronuri, lângă Veşnicul Împărat.
Pe urmaşi îi sfătuiră, cum că numai prin strâmtoare,
Pot și ei să moştenească, slava vieţii viitoare.
Ca şi ei, şi noi aceştia, ce trăim pe-acest pământ,
Trecem prin mii de necazuri, suferind până la mormânt!
Cei care ne fac necazuri, umflându-se de trufie,
Vor culege-amare roade, în viaţa ce va să vie.
Cei care ne răpesc pacea, Lumina întunecând,
Zâzanii, suflete negre, plata-şi vor lua la rând.
Rugi ghimpoşi, spini, pălămidă, ne-nţeapă, ne fac necaz,
Cu cât ne rănesc mai tare, ei se bucură, fac haz.
Dar din fapte cunoşti omul, precum după roade pomul.
Poţi găsi struguri în spini, sau smochine în ciulini?
Scriptura Dumnezeiască, foarte clar istoriseşte,
Că lumina pe-ntuneric, de-a pururi îl izgoneşte.
Dumnezeu cel Preaînalt și Satan ucigător,
Au mulţime de oştiri, care umblă prin popor,
Unii luminaţi la feţe, ne trag sus la fericire,

Alţii-ntunecaţi, cu ură, ne-mping la iad spre muncire.
Vrei să ştii om îndrăcit? Fă-te că ai poticnit.
Câţi vor râde-atunci de tine, au pe duhul rău în sine.
Cei ce au un duh curat, vor veni la ridicat.
† † † † † † † † †
Cercetându-ne viaţa, sincer şi amănunţit,
Vedem bine că în lume, noi toţi am păcătuit!
Glasul Domnului ne cheamă, la Sine prin pocăinţă,
Cu iubire-nnoind viaţa, prin speranţă şi credinţă!
Legătura cea mai strânsă, dintre om şi Dumnezeu,
Este ruga… ne-ntreruptă, ea ne scapă de-orice rău.
Cu-acest scop sfânt întocmit-am, și-am scos pentru-ntâia oară,
Astă carte ce-am numit-o, „Mică“ și „Prăvilioară“.
† † † † † † † † †
Rog pe cei ce-or să citească, să-ndrepte orice greșeală,
Ce vor găsi strecurată, în „Mica Prăvilioară“
S-o îndrepte creștinește, cu Duh Sfânt și cu blândeţe,
Fără să mă osândească, ca şi alte multe feţe,
Care-n loc de ajutor, mi-au întins doar curse grele,
Mi-au săpat gropi înainte, ca să pot cădea în ele.
Şerpi, reptile, fiare rele, purtând mască omenească,
Vărsau râu de hule-asupră-mi, vrând să mă descumpănească…
Eu văzând acestea toate, doar m-am rugat pentru ei,
Domnul să-i înţelepţească, pe cei răi şi pe mişei.
Să-i întoarcă de la rele, pizmă, ură, răzbunare,
Să-i îndrepte-n calea vieţii, ca pe veci să ia iertare…
Rog iertaţi orice greşeală, știind că noi toţi greşim.
Să lucrăm tot ce e bine, ca toţi să ne mântuim!
Dragi creştini, ce ca şi mine, treceţi prin mii greutăţi,
Procuraţi această carte și vă folosiţi cu toţi.
Cu credinţă, cu nădejde și cu dragoste fierbinte,
Citiţi zilnic, cu răbdare, Laudele-acestea Sfinte.
„Cheamă-Mă – ne zice Domnul – în necazul tău, creştine,
Eu te voi salva îndată, tu mă vei slăvi pe Mine.
De vei trece râuri repezi, valuri iuţi, înfuriate,
Nu te teme, sunt cu tine, nu vei fi-nghiţit de ape.
Când vei trece prin necazuri, suferinţe grele, foc,
Îţi voi da de sus putere, nu te-or vătăma deloc.
Rugăciunea bună este, legământ cu Dumnezeu,
Prin ea dobândim putere, zburăm sus, scăpăm de rău.
Rostiţi-le clar, cu duhul, spre folosul sufletesc,
Slava cea Dumnezeiască și spre binele obştesc.

Citind cu luare-aminte, Laudele cele şapte,
Veţi scăpa din mari necazuri, sporind în măreţe fapte.
Dragostea lui Dumnezeu-Tatăl, Harul Domnului Hristos
Împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu noi cu toţi!
Darul laudelor sfinte, sfaturile edificatoare
Din „Mica Prăvilioară“, bune şi folositoare,
Să vă lumineze mintea, Dumnezeu să vă umbrească,
Cu-al Său Har din înălţime, de orice rău să vă păzească!
Dumnezeu ne facă parte, amânduror fericiri.
Doamne Sfinte, fii cu noi, acum şi în veci. Amin!

Anul Aparitiei

Editura

Format

Pagini

Autor

Protos. Nicodim Mandita

Opinii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Mica prăvilioară cu sinaxarul îndreptat, cu noii sfinți canonizați (scris mare, broșată)”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi și alte cărți cu aceeași tematică

Beneficiază de REDUCERE!
of 200.00 lei
of 300.00 lei
of 400.00 lei
Shopping Cart