Ghidul plantelor medicinale şi aromatice de la A la Z
Ghidul plantelor medicinale şi aromatice de la A la Y este o lucrare importantă elaborată de Doctor în Farmacie Ovidiu Bojor, membru al Academiei de Ştiinţe Medicinale, unul dintre cei mai mari specialişti români în fitoterapie şi, în general, în terapii naturale, recunoscut ca atare în mediile noastre ştiinţifice şi în mediile ştiinţifice internaţionale.
Autorul a dorit ca prin acest Ghid să dea şi o replică unui fenomen de o extremă nocivitate care a proliferat în ultimii ani, perioadă în care s-au înmulţit aşa-zişii “tămăduitori” care, fără a avea nici măcar cunoştinţe elementare în domeniul fitoterapiei, prescriu preparate din plante, fabrică “medicamente miraculoase” şi uneori semnează şi cărţi! În realitate, ei nu fac decât să compromită acest important domeniu al ştiinţelor medicale care este fitoterapia şi să aducă prejudicii grave sănătăţii oamenilor.
Ovidiu Bojor (n. 1 noiembrie 1924, Reghin) este un fitoterapeut român, doctor farmacist, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale. Este deținător al titlului de Senior Honoris Causa, brevet acordat de către Forumul Președinților Patronatelor din România și Diploma de Merit Academic, acordată de președintele Academiei Române. Ovidiu Bojor este un renumit farmacist și deopotrivă fondator al fitoterapiei moderne în România.
Ghidul plantelor medicinale şi aromatice de la A la Z
Opinii
Nu există încă recenzii.