Filocalia sfintelor nevointe ale desavarsirii- vol V. Iar Paisie Velicicovschi declară că a tradus şi el cartea lui Damaschin în slavonă . Şi îl înşiră între Părinţii care învaţă despre rugăciunea minţii. De o autoritate nu mai puţin mare s-a bucurat acest autor în trecutul românesc. Dintre vechile manuscrise româneşti existente în Biblioteca Academiei Române, cel puţin 18 cuprind opera lui în întregime sau în fragmente. Cele mai multe
sînt de la Mînăstirea Cernica. Dar cum, pe lîngă unele din ele ce datează din prima jumătate a sec. XVII, altele datează din a doua jumătate a sec. XVIII, cînd la Cernica încă nu se putea desfăşura o muncă de traduceri şi de copieri de texte, se pare că manuscrisele mai vechi de la Cernica au fost aduse de la Neamţ, sau din alte mînăstiri ale Moldovei, copiate direct sau indirect după traducerea sau traducerile unor colaboratori ai lui Paisie Velicicovschi. Desigur, numai în urma unei comparaţii a tuturor manuscriselor existente între ele, s-ar putea spune cu siguranţă dacă toate manuscrisele se reduc la o singură traducere, sau la mai multe . Fapt e că aceste manuscrise se înmulţesc odată cu reînvierea vieţii monahale în sec. XVIII. Ca un traducător sigur al cărţii a doua a
lui Petru Damaschin, ne e indicat, de un manuscris de la Mînăstirea Neamţu, ieromonahul Macarie . Acesta este probabil acelaşi ieromonah Macarie, de la care avem o mulţime de traduceri din Sfinţii Părinţi şi de care sînt traduse şi Omiliile duhovniceşti ale lui Macarie Egipteanul, tipărite la 1775 la Bucureşti.
Traducînd în vremea cînd vieţuia Paisie la Neamţu şi traducerea aflîndu-se, pe vremuri, în vechea bibliotecă de la
Neamţu, sînt toate motivele să credem că el a fost acel ucenic al lui Paisie, de care spune Paisie însuşi că abia ajutat de traducerile româneşti ale lui şi cele ale dascălului Ilarion, din limba greacă, după manuscrise copiate şi aduse de el de la Atos, a putut să traducă şi el în slavonă diferite texte ascetice. De scrierea lui Petru Damaschin nu spune Paisie că s-a ajutat de vreo traducere în româneşte a lui Macarie sau a lui Ilarion, ci că a tradus-o direct din greceşte. Dar e semnificativ faptul că traduce şi el tocmai cartea a II-a a lui Petru Damaschin, pe care ştim că a tradus-o şi Macarie în româneşte.

Filocalia sfintelor nevointe ale desavarsirii- vol V