0733580010

contactagapis@gmail.com

Luni-Vineri 09.00-17:00

București, Str. Mențiunii, Nr 7, Sector 2

Fiecare om este născut pentru Cer

15.00 lei

Availability: 68 în stoc

Fiecare om este născut pentru Cer

Sfântul Inochentie al Penzei a trecut tânăr la cele veşnice, fără să piardă nici o clipă din cei 35 de ani pe care i-a petrecut pe acest pământ. A scris, a propovăduit, s-a nevoit, a îndurat prigoană şi a păstorit, urmând ­îndeaproape marilor Părinţi care au slujit Bisericii ca ierarhi, mărturisitori şi învăţători. Unul dintre cei mai învăţaţi ierarhi ai vremii sale, a fost şi unul dintre cei mai ascetici, dar şi dintre cei mai smeriţi şi blânzi. Cu toate că a păstorit ca arhiereu numai patru luni, pomenirea lui a rămas neştearsă în eparhia slujirii sale, ca a unuia ce a fost cu adevărat „dreptar credinţei şi chip blândeţelor”.
Cartea de faţă aduce pentru prima dată la ­îndemâna cititorilor români o parte din moştenirea de bună mi­reas­­mă duhovnicească a acestui sfânt puţin cunoscut la noi, cuprinsă în scrisori şi cuvinte de învăţătură, în care ­fiecare creştin, fie el mirean sau monah, va găsi negreşit folos pentru suflet, mângâiere în încercări, răspuns ­pentru problemele şi căutările sale duhovniceşti.

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului “Viața care urcă la cer. Învățăturile unui sfânt tânăr”, apărut pentru prima dată la Editura Sophia în 2012.

Bunul Dumnezeu rânduieşte pentru fiecare om o cruce potrivită cu puterea lui de a rezista, nu pentru a se chinui, ci pentru a urca de pe cruce în Cer, pentru că, în esenţă, crucea este scară către Cer. Dacă am înţelege ce comoară ne învistierim din suferirea încercărilor, nu am mai murmura, ci am slavoslovi pe Dumnezeu ridicându-ne cruciuliţa pe care ne-a hărăzit-o, astfel încât şi în această viață ne vom bucura, dar şi în cealaltă vom lua o pensie bună. Dumnezeu ne-a asigurat acolo în Cer multe bogăţii. Însă atunci când cerem să ne uşureze de o încercare, el dă aceste bogăţii altora şi astfel o pierdem. În timp ce, de vom face răbdare, ne va da şi dobândă.

Fiecare om este născut pentru Cer

Autor

Sfântul Inochentie al Penzei

Opinii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Fiecare om este născut pentru Cer”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi și alte cărți cu aceeași tematică

Beneficiază de REDUCERE!
of 200.00 lei
of 300.00 lei
of 400.00 lei
Shopping Cart