0733580010

contactagapis@gmail.com

Luni-Vineri 09.00-17:00

București, Str. Mențiunii, Nr 7, Sector 2

Femeia si problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox

10.00 lei

Availability: 79 în stoc

Femeia si problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox

Dragostea este percepţia religioasă, evlavioasă a fiinţei concrete; vederea în aceasta a unui principiu dumnezeiesc. Orice dragoste autentică, indiferent de felul în care o sesizează mintal cel împricinat, este, în esenţă, un sentiment religios. Dragostea erotică, cu toată forţa ei şi importanţa ce i se dă în viaţa omului, este, în cel mai bun caz, doar o formă incipientă a iubirii autentice, în sensul descris mai sus sau, am putea spune, o floare binemirositoare, foarte delicată, care înfloreşte pe tulpina dragostei, însă nu este rădăcina acesteia…
Căsătoria autentică este calea transformării religioase a acestei iubiri erotice şi se poate spune că tocmai în cadrul acestui proces tainic al transformării constă „taina căsătoriei”.
Multe familii contemporane, care trăiesc aşa cum vor, refuzând ajutorul lui Dumnezeu, binecuvântarea Domnului, au o mulţime de probleme psihologice şi morale, dar şi multă instabilitate….
Familia nu poate construi relaţii bune fără Dumnezeu! Doar mergând în întâmpinarea lui Dumnezeu, iubindu‑se unii pe alţii prin dragostea pentru Creator, membrii familiei pot atinge fericirea autentică şi deplinătatea vieţii. Acest lucru este demonstrat de viaţă şi confirmat de istorie. Prin credinţă, pocăinţă, rugăciuni comune, educaţia creştină a copiilor şi dragostea reciprocă, soţii tind către scopul principal: Împărăţia lui Dumnezeu. (V. Frankl)

Astăzi nu este la modă şi nici în conformitate cu contemporaneitatea să-ţi păstrezi curăţia. Multe fete sunt convinse că au doar două căi: fie să trăiască fără acte, fie să rămână fete bătrâne. (Natalia P.)

Acest punct de vedere este fals. În primul rând, neprihănirea este un dar deosebit al lui Dumnezeu. Fata, prin natura sa, este creată pentru a fi păzitoare a neprihănirii. Şi această calitate extraordinară trebuie păstrată ca ochii din cap, fără a te deda minciunilor neruşinate.

Într-adevăr, astăzi să păstrezi curăţia este greu. Mult mai uşor este să te dedai ispitei şi să faci „experimente” care distrug personalitatea. Cuvântul „desfrânare” provine de la „frână”, „înfrânare”. Uitaţi-vă numai la cei care s-au hotărât să trăiască fără acte. Sunt ei oare fericiţi? După câteva astfel de „experimente”, fetele îşi pierd atitudinea sănătoasă faţă de sine.

Apare atunci complexul de om de calitate inferioară. În urma unor astfel de insuccese mai poţi oare încerca să-i demonstrezi unei fete că există posibilitatea întemeierii unei familii solide?

Într-adevăr, puţine fete îşi mai păstrează astăzi curăţia până la căsătorie. Tocmai de aceea multe căsătorii se şi destramă. Omul contemporan aleargă după plăceri, fără să se gândească la faptul că familia înseamnă responsabilităţi, creşterea de copii şi întreţinerea familiei.

Ceea ce se întâmplă astăzi mărturiseşte doar despre degradarea societăţii. Bărbaţii au o atitudine de consumism faţă de femei. Vinovate de aceasta sunteți chiar dumneavoastră, domnişoarelor, fiindcă aţi alintat prea mult bărbaţii.

O fată trebuie să fie inaccesibilă şi atunci bărbatul va da dovadă de calităţi morale: bărbăţie, tărie de caracter, asiduitate, bunătate şi tandreţe. El va deveni cavaler, apărător al curăţiei şi neprihănirii feminine. Astfel, bărbatul va fi nevoit să vă cucerească încrederea şi dragostea, manifestând calităţi de bărbat adevărat, nu de afemeiat.

 

Femeia si problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox

Autor

Dr. Dmitri Avdeev

Opinii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Femeia si problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi și alte cărți cu aceeași tematică

Beneficiază de REDUCERE!
of 200.00 lei
of 300.00 lei
of 400.00 lei
Shopping Cart