0733580010

contactagapis@gmail.com

Luni-Vineri 09.00-17:00

București, Str. Mențiunii, Nr 7, Sector 2

Explicarea Sfintei Liturghii

30.00 lei

Availability: 279 în stoc

Creştinismul aduce în lume o altă înţelegere a vieţii şi posibilitatea împlinirii umanului
prin unirea cu Dumnezeu. Acest lucru se datorează faptului că Evanghelia lui Hristos nu propune
o ideologie, ci un mod de viaţă. Astfel fiecare persoană este legată de un drum care merge către
veşnicie. Naşterea, viaţa, jertfa şi Învierea Mântuitorului Hristos precum şi Pogorârea Sfântului
Duh sunt momente ale istoriei mântuirii pe care Biserica le trăieşte în modul autentic, dar şi
anamnetic. Fiecare dintre noi am primit acest dar al vieţii veşnice în botezul nostru când „ne-am
îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui
aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii“(Rom. 6, 4). Biserica este Împărăţia lui Dumnezeu
pe pământ iar slujbele reprezintă intrarea noastră în această Împărăţie, trăirea şi împărtăşirea
concretă de viaţa cea nouă în Hristos, de dreptatea, pacea şi bucuria în Duhul Sfânt ce caracterizează
Împărăţia lui Dumnezeu (Rom. 14, 17).
Viaţa Bisericii este prin excelenţă una liturgică. Credinţa bisericii este doxologică în sensul
unei mărturisiri a slavei lui Dumnezeu în care se cuprinde deopotrivă posibilitatea omului
de a dialoga cu Dumnezeu, dar şi şansa mântuitoare ca Dumnezeu să-l învrednicească pe om
de bucuria prezenţei Sale, atât cât..

 

Explicarea Sfintei Liturghii. Creştinismul aduce în lume o altă înţelegere a vieţii şi posibilitatea împlinirii umanului
prin unirea cu Dumnezeu. Acest lucru se datorează faptului că Evanghelia lui Hristos nu propune
o ideologie, ci un mod de viaţă. Astfel fiecare persoană este legată de un drum care merge către
veşnicie. Naşterea, viaţa, jertfa şi Învierea Mântuitorului Hristos precum şi Pogorârea Sfântului
Duh sunt momente ale istoriei mântuirii pe care Biserica le trăieşte în modul autentic, dar şi
anamnetic. Fiecare dintre noi am primit acest dar al vieţii veşnice în botezul nostru când „ne-am
îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii“(Rom. 6, 4). Biserica este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ iar slujbele reprezintă intrarea noastră în această Împărăţie, trăirea şi împărtăşirea concretă de viaţa cea nouă în Hristos, de dreptatea, pacea şi bucuria în Duhul Sfânt ce caracterizează Împărăţia lui Dumnezeu (Rom. 14, 17).
Viaţa Bisericii este prin excelenţă una liturgică. Credinţa bisericii este doxologică în sensul
unei mărturisiri a slavei lui Dumnezeu în care se cuprinde deopotrivă posibilitatea omului
de a dialoga cu Dumnezeu, dar şi şansa mântuitoare ca Dumnezeu să-l învrednicească pe om
de bucuria prezenţei Sale, atât cât..
Ce este Sfânta Liturghie ?
Sfânta Liturghie se deosebește de celelalte slujbe ale bisericii deoarece ea nu este doar un șir de rugăciuni care urmează o regulă prestbilită și are ca scop convorbirea cu Dumnezeu și sfințirea vieții, ci ea este prin excelență slujba desăvârțită a Bisericii în care nu doar că ne întrunim cu Domnul dar și mâncăm Trupul și Sângele Lui.  Liturghia își are originea în Cina cea de Taină pe care Domnul Hristos a luat-o cu ucenicii Săi în foișor și după care a fost prins și răstignit. Acest moment se află relatat de către toți cei patru evangheliști cu detalii. Este foarte important ceea ce Domnul dă poruncă după săvârșirea ei: „Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.” (Luca 22:19) și „căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni (I Cor. 11:26).”
Vedem că Domnul Hristos dă poruncă expres ca acest lucru să se repete și după moartea Lui și tot El accentuează că mâncând acea pâine de fapt mâncăm însuși Trupul și dacă bem, bem însuși Sângele Lui. Apostolii s-au dovedit fii ascultători, iar după învierea Domnului punctul central al întrunirilor și rugăciunilor comune era ”frângerea pâinii”. Cartea Faptele Apostolilor din Noul Testament face nu de puține ori referiri la acest obicei nou care capătă un loc deosebit în derularea vieții de creștin.
În literatura duhovnicească Sfânta Liturghie a fost numită în multe feluri încercând să se arate importanța ei pentru noi. Uni o numesc: ospățul credinței, sfânta jertfă, alți o numesc taina tainelor. Toate cu scopul de a ne arăta nouă măreția ei.
În cadrul Sfintei Liturghii darurile credincioșilor de pâine și vin, pe care le aduc la Sfântul Altar înaintea începerii Liturghiei, se prefac în Trupul și Sângele Domnului. Este foarte important să subliniem că tradiția  mărturisește că toți creștinii care veneau la adunarea duminicală își aduceau darul lor arătând astfel grija pentru ca în timpul slujbei să aibă cu ce se împărtăși. Credinciosul oferă pâinea și vinul care simbolizează viața lui, ele fiind elemente exclusiv ale omului, și în schimbul lor primește viața veșnică.
Sfânta Liturghie ne sfințește trupurile și sufletele prin împărtășirea (mâncarea) Trupului și Sângelui lui Hristos.
Explicarea Sfintei Liturghii. Editura Agapis
Editura

Format

Pagini

Anul Aparitiei

Autor

Protos. Nicodim Mandita

Opinii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Explicarea Sfintei Liturghii”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi și alte cărți cu aceeași tematică

Beneficiază de REDUCERE!
of 200.00 lei
of 300.00 lei
of 400.00 lei
Shopping Cart