0733580010

contactagapis@gmail.com

Luni-Vineri 09.00-17:00

București, Str. Mențiunii, Nr 7, Sector 2

Explicarea Sfintei Liturghii pentru copii. Călătorie către Împărăția Cerurilor

18.00 lei

Explicarea Sfintei Liturghii pentru copii. Călătorie către Împărăția Cerurilor

Cât de mult ne plac călătoriile, nu‑i așa? Putem să călătorim peste mări și țări, sau să ne încumetăm la o expediție în adâncul pământului, ori să ne avântăm cu un submarin până pe fundul oceanului. Mai nou, putem să zburăm cu racheta printre stele și planete sau să ne învârtim cu un satelit în jurul pământului, până amețim. Sau poate vrem să călătorim cu un nanoroboțel în minunata lume a celulei. Ce mai, universul ne este deschis!
Te‑ai gândit însă vreodată că putem călători înlăuntrul inimii? Și nu, nu este nicidecum o călătorie imaginară sau fan­tastică, ci una cât se poate de reală, te asigur! Inima ta este un tărâm adânc, adânc și foarte întins. Îți trebuie o viață ca să‑l cutreieri. Aici însă nu te poți orienta decât cu alt fel de hărți și alt fel de busole și, neapărat, ai nevoie de o călăuză cu experiență, căci altfel te poți rătăci.
Încotro ne îndreptăm? Vei afla însoțindu‑i pe vechii noștri prieteni, Andrei și Teo, pe care îi cunoaștem din poveștile despre cum și‑au petrecut Crăciunul, Anul Nou și Boboteaza împreună cu Sfântul Vasilie cel Mare.
Tatiana Petrache

Explicarea Sfintei Liturghii pentru copii. Călătorie către Împărăția Cerurilor

Autor

Gliga Ovidiu, Petrache Tatiana

Opinii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Explicarea Sfintei Liturghii pentru copii. Călătorie către Împărăția Cerurilor”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi și alte cărți cu aceeași tematică

Beneficiază de REDUCERE!
of 200.00 lei
of 300.00 lei
of 400.00 lei
Shopping Cart