Dumnezeu nu vrea suferinta omului
Dumnezeu nu voiește nicicum suferința și aceasta se vede limpede din faptul că nici n-a creat-o dintru început și nici n-a pus-o mai apoi în creația Sa. E străină de cele menite omului și celorlalte făpturi prin planul dumnezeiesc, așa cum se arată el de la facere și până în veșnicie.
Că tot ce e făcut de Dumnezeu este în întregime bun și nu are nici urmă de rău o rostește răspicat Cartea Facerii, unde despre fiecare lucru în parte, odată creat, se spune: „Și a văzut Dumnezeu că este bun” (Facerea 1, 4, 8, 10, 12, 18, 21); iar la sfârșit, despre toate împreună iarăși zice: „Și a privit Dumnezeu toate câte a făcut și iată, erau bune foarte” (Facerea 1, 31), întărind astfel că toate cele create de El sunt foarte bune.
(Jean-Claude Larchet, Dumnezeu nu vrea suferința omului, Editura Sophia, București, 2008, p. 13)
Jean Claude Larchet
Născut în 1949, profesorul francez Jean-Claude Larchet este doctor în Filosofie (1987) şi doctor în Teologie (1994). S-a impus în conştiinţa publică prin realizarea celor două teze de doctorat: prima, în filosofie, intitulată „Terapeutica bolilor spirituale. O introducere în tradiţia ascetică a Bisericii Ortodoxe”, şi a doua, în teologie, intitulată „Îndumnezeirea omului la Sfântul Maxim Mărturisitorul”. Jean-Claude Larchet, autor a numeroase studii de spiritualitate ortodoxă, este considerat unul dintre cei mai buni cunoscători ai teologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul, căruia i-a consacrat nu mai puţin de zece ani de studiu, din care au rezultat trei volume de referinţă în teologia ortodoxă: „Îndumnezeirea omului la Sfântul Maxim Mărturisitorul” (1996), „Sfântul Maxim Mărturisitorul, mediator între Răsărit şi Apus” (1996) şi „Sfântul Maxim Mărturisitorul” (2003).
Dumnezeu nu vrea suferinta omului
Opinii
Nu există încă recenzii.