Despre neprihănire putere – frumuseţe

„Curăția, – zice Sfântul Petru Damaschin, – este modelul (deplin, complet) sănătos al gândurilor, adică care nu are vreun neajuns şi care nu permite, celui ce-l are, să se abată în neînfrânare sau în împietrire, ci păstrează binele adunat de înţelepciune şi respinge tot ce este rău; strânge gândul în sine şi-l înalţă la Dumnezeu…Prin neînfrânare înţeleg nu numai aceea care se referă la îmbuibare şi desfrânare, ci – înfrânarea de la orice patimă şi orice gând necurat”.

În sens mai restrâns, curăția (neprihănirea) este curăţia şi nepătarea sufletului de pofte desfrânate: „Curat îl numim nu pe acel, în care poftele neînfrânate au slăbit de bătrâneţe sau din cauza bolii, sau din alt motiv. Pentru că în asemenea om păcatul încă trăieşte, dar activitatea lui este împiedicată de neputinţa organelor. Iar neprihănirea este adevărata putere unită cu conştiinţa, întărită adânc în suflet şi care a distrus urmele mişcărilor neruşinate (necuviincioase)” – scrie Sfântul Vasile cel Mare.

Omul poate dobândi curăţia chiar şi după ce a căzut în păcatul necurăţiei trupeşti: „Nu este curat cel care a păstrat nestricat trupul său pieritor, ci acel, care a supus cu desăvârşire organele (membrele) sale sufletului” (Sfântul Ioan Scărarul). Şi încă: „…Cheile Împărăţiei n-au fost încredinţate unui feciorelnic cu trupul… Să-i ruşineze pe cei ce gândesc astfel, acel, care a avut soacră, dar a fost curat şi a purtat cheile Împărăţiei (Matei, 16, 19)” (Sfântul Ioan Scărarul).

Despre neprihănire putere – frumuseţe