De asta plâng și eu- Amintiri de pe cerdacul Sfântului Munte

Cuvinte scrijelite în pereții sufletului după ani grei de nevoință monahală; cuvinte mai scumpe decât tăcerea, mai de preț decât bucatele și mai trebuincioase decât băutura. Cuvinte purtătoare de Duh. Cuvinte de Pateric. În treizeci de imagini, imagini de viață, din viața Sfântului Munte Athos.
* * *
Părintele Ghelasie era pe deplin convins că Prea­sfânta spune despre cei ce vin în Grădina sa: „Celor câți vin într‑a mea Grădină le mulțumesc; celor câți rămân le sunt recunoscătoare; celor câți vor adormi aici le voi fi datoare”.
* * *
Avvá Avraam l‑a găsit pe avvá Isaac plângând și l‑a întrebat: „De ce plângi?” „De ce să nu plâng? Că unde avem a ne mai duce? Părinții noștri au ador­mit… Acum am rămas orfani. De asta plâng”, i‑a răs­puns bătrânul.
De asta plâng și eu…

Parintele Porfirie viețuia în spațiul minunii. Toată lucrarea sa era o smerită afierosire lui Dumnezeu și semenilor săi. Toată viața, ca om s-a dat cu totul lui Dumnezeu, cu desăvârșită smerenie, ascultare și nesfârșită dragoste.

A fost un părinte al dragostei, care a „chemat” Harul dumnezeiesc prin sfânta sa viețuire, dând slavă lui Dumnezeu pentru neputințele pe care le îndura. De aceea Domnul l-a și învrednicit să trăiască în acest spațiu infinit al minunii și să fie părtaș la „înnoirea” sufletelor, prin suflarea dătătoare de viață a Sfântului Duh, prin „puterea Sfântului Duh, prin care se arată celor vrednici Împărăția lui Dumnezeu”. „Acesta este sufletul Cuviosului Părinte Porfirie: iubitor, ocrotitor, arătând mare dragoste și părintescă bunăvoință, biruind iubirea firii și învingând necazurile toate, cu ajutorul Sfântului Duh și al dumnezeiescului Har.”

De asta plâng și eu- Amintiri de pe cerdacul Sfântului Munte