In Crez se mărturiseşte limpede credinţa creştinească în Dumnezeu ca Făcător şi Atotţiitor „al tuturor celor văzute şi nevăzute” (subl. n.). (Protos. Nicodim Mandita trateaza acest subiect in cartea Calea sufletelor in vesnicie) Sfinţii Părinţi afirmă unanim, cu toată tăria, existenţa şi primatul lumii nevăzute: „Mai întîi – zice Sfîntul Grigorie de Nazianz – a cugetat Dumnezeu puterile îngereşti şi cereşti, iar gîndul a devenit faptă, împlinită prin Cuvîntul şi desăvîrşită’ în Duhul Sfînt”, iar Sfîntul Ioan Damaschin îl susţine: „Sînt de părerea lui Grigorie Teologul. Căci trebuie să fie zidită mai întîi fiinţa spirituală, apoi cea sensibilă, şi numai în urmă, din cele două, omul însuşi” (Dogmatica, ed. 1993, p. 49).O traditie ortodoxa, veche de prin secolul al IV-lea, pastrata pana in zilele noastre, pomeneste de „vamile ceresti” sau „Calea sufletelor în veșnicie”, aratand amanuntit care sunt acestea si cum e cercetat sufletul la fiecare dintre ele. Trecerea sufletului prin aceste vami se face, potrivit multor texte, in rastimpul dintre a treia si a noua zi dupa moarte. Vamile corespund, fiecare, unei anume patimi, unui anumit fel de fapte rele sau pacate, pe care le insufla un anume diavol, care este insasi intruchiparea ei. Aceasta credinta e legata de identificarea patimilor cu duhurile rele care le insufla. In icoane vamile sunt reprezentate sub chipul unei scari cu multe trepte, pe care urca oamenii cu ingeri si diavoli ce se ating pe langa ei incercand sa-i traga din sus in jos.Despre vami si vamesii din vazduh vorbeste si Sfantul Macarie cel Mare, spunand: „Dupa cum vamesii, stand la stramtorile drumurilor, opresc pe calatori si-i scutura de bani, tot asa si demonii pandesc sufletele si le opresc atunci cand ies din trup. Daca ele nu sunt curate cu desavarsire, le ingaduie sa se ridice la sălașele ceresti si sa ajunga preajma Stapanului lor, ci sunt trase in jos de diavolii din vazduh”. Îți recomandăm Calea sufletelor în veșnicie vol 1