0733580010

contactagapis@gmail.com

Luni-Vineri 09.00-17:00

București, Str. Mențiunii, Nr 7, Sector 2

Acolo unde Dumnezeu nu se vede Asumarea suferintei si a bolii

20.00 lei

Availability: 39 în stoc

O lectură purificatoare. Întâlnirea cu Dum­ne­zeu între incertitudine și trăirea revelatoare a intensității iubirii şi a împărtășirii totale a destinului aproapelui nostru. În cuvinte care deslușesc taina unei prezențe indescifrabile. În regăsirea oamenilor ce teologhisesc prin tăcerea suferinţei asumate.

Acolo unde Dumnezeu nu se vede

O remarcabilă abordare a teologiei suferinţei – în esenţă, a teologiei Crucii în viaţa cotidiană –, asaltată de raţionalismul necruţător al omului de ştiinţă, dar examinată totodată, pe temeiul criteriilor duhovnicești, la microscopul oferit de experienţa îndelungată a Bisericii. Salonul medical devine, astfel, locul ascetic definitoriu pentru modernitate, un alt fel de „pustie” zămislind un alt fel de Pateric.
Prin lentila pătimirii se dezvăluie în chip surprinzător ­prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră, înlăuntrul nostru, acolo unde pare, de fapt, a nu fi; acolo unde, în pofida evidenţelor, El Se sălăşluieşte printr-o iubire de negrăit, alegându-Şi locul cel mai intim al fiinţei umane – suferinţa.

Mitropolitul de Mesogheea și Lavreotiki Nikolaos s-a născut în anul 1954. A studiat fizica la Universitatea din Tesalonic, astrofizica la Universitatea Harvard și ingineria mecanică la MIT. Studiile sale doctorale s-au concentrat asupra tehnologiei biomedicale.
Din anul 2004 este mitropolit de Mesogheea și Lavreotiki, des­fă­șurând o activitate de asistență socială impresionantă (care, printre altele, cuprinde tratamentul gratuit împotriva cancerului, a bolilor neuromusculare sau a demenței).

Acolo unde Dumnezeu nu se vede

Darul lui Dumnezeu nu e numai ce se vede: sursa https://doxologia.ro/viata-bisericii/interviu/darul-lui-dumnezeu-nu-e-numai-ce-se-vede

Omul este un trup însuflețit, este suflet întrupat. Și sufletul omului este tainic, este inepuizabil. E o Taină. Noi nu mai știm însă să privim dincolo de aparențe, dincolo de trup. Și acest fel de a privi ne împiedică să vedem darul lui Dumnezeu. Bărbatul, de nu-și va privi femeia, soția, ca pe un dar al lui Dumnezeu, nu va vedea nimic, nu va vedea pe nimeni dincolo de ce vede toată lumea.

Dar omul nu este doar un corp printre alte corpuri ale lumii acesteia. Omul este un trup însuflețit, este suflet întrupat. Și sufletul omului este tainic, este inepuizabil. E o Taină. Noi nu mai știm însă să privim dincolo de aparențe, dincolo de trup. Și acest fel de a privi ne împiedică să vedem darul lui Dumnezeu.

Anul Aparitiei

Pagini

Autor

Mitropolitul Nicolaos

Opinii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Acolo unde Dumnezeu nu se vede Asumarea suferintei si a bolii”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi și alte cărți cu aceeași tematică

Beneficiază de REDUCERE!
of 200.00 lei
of 300.00 lei
of 400.00 lei
Shopping Cart