Sufletul icoana vie a lui Dumnezeu (R12-4)

Descriere

Sufletul icoana vie a lui Dumnezeu

Carte inclusă în Pachetul promoțional - Chipul lui Dumnezeu în om

Răscumpărarea sufletului Click aici pentru a vizualiza cartea!
Vrednicia sufletului Click aici pentru a vizualiza cartea!

Această lucrare face parte din seria de 3 volume cu ,,Sufletul,, si este volumul întâi
Volumul al 2-lea Răscumpararea sufletului
Volumul al 3-lea Vrednicia sufletului

Filozofii neamurilor, oamenii învăţaţi din toate vremurile, n-au putut nici unul a arăta adevărat ce este sufletul omului.

Numai singur Dumnezeu prin Fiul Său iubit ne arată: mărimea, frumuseţea, slava şi preţul unui suflet omenesc, zicând: "Ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată şi îşi va pierde sufletul Său?

Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?"

Din aceste cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos Dumnezeu, se vede că nimic din lume, nici toată lumea, nu poate să preţuiască cât un suflet omenesc.

Sufletul omenesc, care-i Icoana Dumnezeirii, căzând din vrednicia Dumnezeiască prin amăgirea şarpelui-diavol, mâncând din pomul oprit, se desfigurase şi se stricase groaznic.

Ridicarea la mărirea, preţul, frumuseţea şi slava lui cea dintâi, nu s-a putut face, nici prin oameni, nici prin Îngeri, a trebuit ca Părintele Ceresc să trimită în acest scop, chiar pe Unicul Său Fiu pe pământ, să îmbrace trup omenesc, ca prin sfinţenia şi ascultarea Sa, prin patimile şi vărsarea Prea Scumpului său Sânge pe Cruce, prin moartea, învierea şi înălţarea la ceruri şi şederea Sa de-a dreapta Lui, să înnoiască în om iarăşi Icoana vie a Dumnezeirii Sale, să-l înfrumuseţeze şi să-l ridice iarăşi la vrednicia cea dintâi prin dreapta credinţă, nădejde tare şi dragoste înflăcărată.

Socotiţi bine aceasta. Preţuiţi, de puteţi, Sângele Fiului lui Dumnezeu, vărsat pe Cruce şi atunci veţi putea preţui şi frumuseţea şi mărimea unui suflet omenesc.

Cine va îndrăzni să facă aceasta?

Ce minte omenească va fi în stare să preţuiască măcar o picătură din Dumnezeiescul Sânge, curs din Coasta Mântuitorului pe pământ, pentru învierea neamului omenesc, pentru îndumnezeirea omului căzut, ridicâdu-l la scaunul Slavei în ceruri, de-a dreapta Tatălui Ceresc?

În faţa acestei uriaşe lucrări Dumnezeieşti, mintea omenească stă în loc; iar limba amuţeşte!

Dumnezeu a făcut toată lumea aceasta pentru om, pe care l-a şi pus să o stăpânească.

Iată ce mare este vrednicia sufletului omenesc.

Văzând cum mulţi din creştinii noştri, furaţi de iureşul grijilor lumeşti şi a plăcerilor pământeşti, aproape că nici nu-şi mai dau seama că au un suflet în corpul lor, ba unii chiar tăgăduiesc existenţa sufletului omenesc, vrednicia şi nemurirea lui; m-am simţit imperios îndatorat de dregătoria preoţească, cu care Mântuitorul m-a îmbrăcat, să contribui împreună cu fraţii mei mai mari şi în această latură la luminarea poporului creştinesc.

În acest scop, am cules, alcătuit şi completat materialul acesta de faţă, pe cât am putut, privitor la originea, existenţa, puterea, activitatea, vrednicia, slava şi viaţa sufletului omenesc pe pământ şi dincolo de mormânt, în eternitate.

Cu gândul acesta de edificare, luminare şi mântuire a tuturor oamenilor după voia lui Dumnezeu, dăm drumul în lume acestei cărţi, pentru călăuzirea multora pe calea vieţii şi a fericirii vremelnice şi veşnice.

Milostivul şi Atotputernicul Dumnezeu, Care a iconomisit ca toţi fiii câştigaţi de părinţii lor prin necazuri şi dureri, însoţite de rugăciuni: Sit (Fac. 4, 25-26), Isaac (Fac. 15, 16, 18, 21, 22), Iacob (Fac. 25, 20-34; 26-33), Samuil (I Împ. 1-25), Maica Domnului (V. Sf. 9 dec.; 8 sept.), Ioan Botezătorul (Lc. 1), Sf. Ioan cel Nou (V. Sf. 28 sept.) ş.a., să fie buni călăuzitori şi mari luminători ai lumii; să umple de Dar Dumnezeiesc şi aceste învăţături folositoare, pe care cu multe dureri, strâmtorări şi rugăciuni le-am dat la lumină, ca să fie bune călăuze şi puternice faruri luminătoare, celor ce le vor citi şi asculta cu atenţie şi drag, spre cunoştinţa sufletului lor, înzestrat cu multe bogăţii Dumneze-ieşti, spre binele obştesc, mântuirea tuturor şi Slava lui Dumnezeu.

"Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl, şi Împărtăşirea Duhului Sfânt, să fie cu noi cu toţi, fraţilor. Amin" (2 Cor. 13, 14).

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos,

25 Decembrie 1939

Cel mai mic între Iereii-Monahi

NICODIM MĂNDIŢĂ

Protosinghel

Fiecare din noi observăm și vedem zilnic, că oamenii lumii acesteia pun preț mai mult pe ceea ce văd, decât pe ceea ce nu văd.
Oamenii văd lumea aceasta cu feluritele ei sclipiri de plăceri și fericiri părute, grabnic trecătoare ca și lumina fulgerului de noapte care te orbește, lăsându-te într-un haos întunecos și o prețuiesc, se lipesc de ea, își jertfesc totul, chiar și viața, pentru dânsa.
Aceasta-i o groaznică amăgire.
Sufletul omenesc care-i înzestrat de Dumnezeu cu noiane de bogății spirituale, fiindcă nu-l văd oamenii, îl nesocotesc, îl cheltuiesc, îl despoaie și îl pierd.
Aceasta-i o groaznică orbire și pierzare.
Lumea și sufletul sunt două creaturi ale lui Dumnezeu, pe care oamenii împleticiți și înăbușiți de plăcerile și grijile veacului acestuia nu le cunosc și astfel, nici nu le prețuiesc după dreptate.
În această privință judecata lor e slabă, obscură, mincinoasă.
Ei văd lumea aceasta și o prețuiesc mai mult decât merită ea.
Sufletul omenesc, fiindcă nu-l văd, nici nu-l prețuiesc precum se cuvine, așa cum este el prețuit înaintea lui Dumnezeu.
Judecata oamenilor lumii acesteia, deci, este foarte nedreaptă în privința aceasta.

„Mincinoși sunt fiii oamenilor în cumpene”.

Sufletul icoana vie a lui Dumnezeu

Lumea și sufletul sunt două creaturi ale Dumnezeirii, pe care cei vii nu le cunosc și nu le prețuiesc precum se cuvine.

Repauzații însă cunosc adevăratul lor preț.

Să întrebăm pe împărații pământului, pe tiranii cetăților, pe filozofii neamurilor și bogații care s- au bucurat o clipă de frumusețile, plăcerile, slava și ademenirile lumii acesteia, să ne spună ei ce au dobândit din toate deșertăciunile lumii?

Ce au luat din lumea aceasta cu ei în mormânt? Ei tac. Nu ne spun nimic. De ce?

Pentru că chiar de ne-ar vorbi ei adevărul, oamenii cufundați în felurite deșertăciuni și griji lumești, n-ar crede.

Oamenii cred numai în ceea ce văd, adică, în cele materiale, dar ei nu cred și în ceea ce ne spune Dumnezeu, în lumea spirituală, creată de El, în care ne este pregătită nouă adevărata, desăvârșita și eterna fericire.