Indrumarea vietii (R12-7)
Descriere
Indrumarea vietii
Cuvânt înainte
Traducerea de față a pornit din îndemnul și încurajarea harnicului profesor de pedagogie de la Universitatea din București, G.G. Antonescu. Acest îndemn își are izvorul într- o constatare tristă: în țara noastră nu se face aproape nimic pentru educarea tineretului, iar pentru educarea publicului chiar nimic. Marile instituții sociale: biserica, armata, administrația, care în țările într- adevăr civilizate lucrează zilnic pentru a răspândi în mase mai mult adevăr, mai multă dreptate și mai multă iubire de oameni, la noi nu mișcă nici degetul.
Că până acum a fost așa, nu e de mirare: de-abia de câteva decenii ne-am eliberat de sub jugul turcesc, iar unitatea națională am înfăptuit-o abia anii trecuți.
De mirare este însă faptul că această nepăsare continuă.
Ca țară tânără ce suntem, s-ar cuveni ca toți conducătorii noștri, toate marile așezăminte sociale să-și încordeze forțele spre a ne scoate din sălbăticia sufletească în care ne aflăm.
Țări mari și vechi, care au în urma lor o cultură și o educație de zeci de veacuri, muncesc din răsputeri, prin toate mijloacele spre a dezbrăca pe om de toate apucăturile-i moștenite: de egoism, de răutate, de dușmănie. lată ce scrie unul dintre profesorii noștri, un tânăr pedagog, C. Mureșanu, care a pus piciorul acum doi ani în Anglia: „Aici lumea este altfel. În educație englezii sunt neîntrecuți. Biserica lor este de-o forță covârșitoare în viața socială. În Biserica engleză am avut emoții necunoscute până acum. Ceea ce mă bucură cel mai mult e faptul că văd că cele mai multe aspecte din civilizația engleză nu sunt nici rodul rasei, nici produsul mediului. Mă conving tot mai mult că sunt opera educației”.
Iar în altă scrisoare, spunea: „Fără a dispera, sunt convins că neamul nostru are nevoie de un tratament general: boala-i veche și adâncă. Ce facem noi prin școală? O iluzie vătămătoare pentru toți. Câtă vreme problema educației naționale nu se pune cu toată seriozitatea, adică toate forțele, individuale și de stat, să coopereze continuu, să nu ne așteptăm la rezultate. De aceea eu, pe cât îmi va sta în putință, voi milita nu numai pentru școală, ci pentru educația generală: prin biserică, prin armată, prin Parlament, prin dinastie. Altfel vom muri disprețuiți. ”
„Dacă Anglia a biruit păcate grele ca și ale noastre se datorează acestui spirit. Regele Angliei, când intră într-un oraș, cel dintâi gând al lui este să nu se fi cheltuit nici un ban pentru paradă. Profesorii universitari țin prelegeri prin parcuri, teologii pe străzi, prim ministrul petrece prima zi de Crăciun printre copii săraci...”.
„Acesta este spiritul pedagogic în Anglia. Fără el, Anglia ar fi o uriașă brută darwiniană...”.
Dacă la noi marile instituții sociale nu și-au înțeles încă menirea și datoria de a face educația publicului, nu ne rămâne decât un singur mijloc: cartea. Să împărtășim cuvântul cel bun în cercuri din ce în ce mai largi. Această propovăduire cu ajutorul cărții va aduce cu sine primenirea națiunii. Căci puterea cuvântului scris cu căldură și convingere este uriașă.
„Ca-n basme-i a cuvântului putere!
El lumi aievea își face din păreri
Și chip etern din umbra care piere...
Aprinde-n inimi ură sau iubire;
De moarte, de viață-i dătător
Și neamuri poate-mpinge la pieire,
Cum poate aduce mântuirea lor...”
Frumoasele versuri ale lui Vlahuță au fost adeverite de atâtea evenimente. La 13 martie 1906, cuvântul înflăcărat al lui N. Iorga a răscolit până în adâncurile sufletului nu numai tineretul generos și entuziast care, în clocotul vârstei, poate săvârși fapte eroice dar poate și greși în lipsa- i de experiență și de frână, ci și lumea mai vârstnică, deci mai cumpănită, mai anevoie de urnit. Cuvântul acesta a ridicat baricade în București și a cucerit o fericită izbândă care n-a fost pătată de nici un fel de abuz.
Același cuvânt, pornit din inimă, a adus o îmbărbătare neprețuită în cumplita iarnă 1916-1917, în nevoile și mizeriile fără număr în care se zbătea Moldova. „Neamul românesc” revărsa zilnic încredere și curaj în sufletele abătute care se îndoiau sub povara restriștei. Cine știe ce ne-am fi făcut dacă ar fi lipsit cuvântul acesta.
De asemenea, cu câteva luni înainte de intrarea noastră război, cuvântul scos din adâncul inimii de un mare poet a săvârșit o adevărată minune. Bucureștenii petreceau. În jurul nostru, un continent întreg era încleștat într-o luptă pe viață și pe moarte, sângele curgea mai mult decât cursese la începutul lumii, milioane de frați de-ai noștri își dădeau, în ambele tabere, viața lor de mucenici pentru o cauză nu numai străină lor, dar și potrivnică lor. În țară mișunau spioni. Iar în mijlocul acelor priveliști de apocalipsă, bucureștenii petreceau...
Balurile mascate și nemascate, dar mai ales bătăile cu flori se țineau lanț. Printr-o dezmățare și-o inconștiență unică în Europa, care se explică numai prin lipsa noastră absolută de omenie și simțire creștină, bătăile cu flori se înmulțiseră ca niciodată în București. În fiecare săptămână se anunța o nouă bătaie cu flori, una mai deocheată decât alta. Deodată apare în „Epoca” articolul „Bucureștii petrec”, al lui O. Goga. Citirea acestui articol a zguduit sufletele. Un oraș întreg s-a frecat la ochi și s-a dezmeticit. Zilele următoare, un singur strigăt s-a ridicat din toate părțile, ca un vifor: oprirea bătăilor cu flori. Și-au fost oprite. În ziua aceea marele poet a serbat un mare triumf, făcând totodată și un imens serviciu neamului. Dar în același timp a dovedit cât de puternică și cât de binefăcătoare este arma cuvântului, atunci când acesta pornește din inimă, și cât bine pot face unui popor cărturarii lui, dându-i exemplul cel bun.
Chiar acum, sub ochii noștri, avem atâtea exemple încurajatoare. Câtă binefacere răspândește în sufletul țărănimii cuvântul unui om cinstit, modest, ca S. Mehedinți, care într-o revistă adânc educativă cum este „Duminica poporului”, propovăduiește, de ani de zile, pe înțelesul și pe graiul țăranului, ordinea, munca, înfrățirea! Această revistă absolut dezinteresată, scrisă cu sinceritate și cu adevărată dragoste de țărani, face ea singură operă și de preot și de învățător.
Ce păcat că lucrătorii de la orașe nu au și ei „Duminica” lor și un scriitor din pătura muncitorilor, care să le dea hrană sufletească, alta decât amețeala obișnuită cu oligarhia, lupta de clasă și altele de acest gen...
O înrâurire educativă de cel mai mare interes pentru țară a avut și acel manifest popular, în versuri, iscălit de Lisandru Ghe. Roată, tipărit în zeci de mii de exemplare de Ministerul de Război și răspândit odată cu demobilizarea generală de anul trecut. A avut o mare influență pentru liniștea sătenilor și pentru cumpăna lor sufletească, mai mult decât toți prefecții și jandarmii vechiului regat.
Exemplele acestea ne arată limpede un lucru pe care l-am spus de la început: dacă așezămintele sociale nu fac la noi educația maselor, sarcina aceasta revine cărților. De aceea, inițiativa luată de Prințul moștenitor prin fundația culturală „Principele Carol” reprezintă un prim pas spre o mare operă de educație națională. Răspândirea în publicul larg, de la țară și de la orașe, de cărți bune și morale, cărți care să fie sfetnici, duhovnici și îndrumători poporului, va duce, încetul cu încetul, pe nesimțite, la o schimbare adâncă acolo unde astăzi se răsfață, țanțoș și ursuz, egoismul și răutatea. Va scoate la suprafață din adâncuri, simțământul dulce al iubirii de oameni, al înfrânării, al omeniei de care suntem astăzi așa departe. Căci simțămintele acestea există, obscure, în hăurile întunecoase ale sufletului. E ca un mărgăritar care veghează, copleșit de tină, pe fundul mării. Trebuie numai găsit scufundătorul care să se coboare până la el și să-l scoată la lumină.
Am neclintita nădejde că gândul nobil al d-lui G.G. Antonescu, din al cărui sfat s-a născut traducerea de față, nu va rămâne un simplu vis, că alături de alte câteva cărți bune inspirate de iubirea de oameni și încălzite de un sfat entuziast, „Îndrumarea vieții” va fi și ea un scufundător, care va deștepta și va smulge din tină frumusețea care dormitează în orice suflet...
București, iunie, 1922