Despre păcatul înjurăturilor sau Pustiirea sufletului (R12-5)
Descriere
Despre pacatul injuraturilor sau Pustiirea sufletului
"Nici un pacat - zice Sfântul Ioan Gur ăde Aur - nu cuprinde atâta răutate câtă are înjurătura".
Este mai greu păcatul acesta decât necurăția, decât furtul, mai greu chiar decât uciderea.
De ce? Pentru că aceste fărădelegi lovesc persoanele sau interesele semenilor noștri, oamenii. Pe când sudalma este o ofensă directă adusă Stăpânului Ceresc și a operei Sale mântuitoare.
Pe drept cuvânt s-a zis că înjurătura este "limba iadului" și pustiirea sufletului.
Cât de mare mânie stârnește ocara cu limba, ne poate spune o întâmplare din Biblie.
Odată, un israelitean, într-o ceartă cu un oarecare, a hulit numele Domnului. Martorii care l-au auzit, l-au adus pe călcătorul poruncii sfinte la Moise, ca să-l judece.
Conducătorul poporului nu știa cum să-l pedepsească pe vinovat.
Atunci Dumnezeu s-a arătat lui Moise și i-a zis: "Scoate pe hulitor înafară de tabără și toată obștea să-l ucidă cu pietre.
Hulitorul numelui Domnului să fie omorât neapărat" (Levitic 24, 14-16). Vedeți cu câtă asprime pedepsește pe nelegiuiții care Îi ofensează numele?
Despre pacatul injuraturilor sau Pustiirea sufletului
Scrierile din Noul Testament nu cuprind porunci directe care să stăvilească înjurăturile, pentru simplul fapt că pe vremea Mântuitorului și a Sfinților Apostoli credincioșii slăveau și binecuvântau numele Celui Preaînalt, nu-L huleau.
Totuși, găsim și în legea nouă locuri în care se arată răspunderea pe care o avem față de orice cuvânt care iese din gura noastră.
Lămurit este locul din Evanghelie prin care Mântuitorul arată ce pedeapsă se va aplica batjocoritorilor de cele sfinte.
"Adevarat grăiesc vouă că toate păcatele vor fi iertate fiilor oamenilor… Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veșnică" (Marcu 3, 28-29).
Despre pacatul injuraturilor sau Pustiirea sufletului
Vedeți ce grozav păcat este înjurătura! Cel ce comite această fărădelege n-are iertare în veci.
În sute de locuri și în sute de feluri ne spune Scriptura cât de milostiv și iertător este Dumnezeu.
Pline sunt paginile Bibliei de datornici iertați, de desfrânate absolvite de necurățiile lor, de tâlhari mântuiți.
Până și pentru călăii care Îl răstigniră pe Cruce, Domnul Iisus s-a rugat Părintelui Ceresc de îndurare…
Numai pentru hulitori nu se arată nici o rază de nădejde. Ei rămân condamnați în iad pentru veșnicie. De ce, oare?
Vă spuneam mai înainte: pentru că înjurătura este o suliță care lovește în însăși inima lui Dumnezeu. Suduitorul este un dezertor din oastea lui Hristos, un trădător trecut în oastea satanei.
"Și fiara și-a deschis gura ca să-L hulească pe Dumnezeu".
Un învăţător s-a întâlnit odată pe un drum cu un copil, care nu ieşise încă printre oameni ori la şcoală.
„Al cui eşti tu, măi copile?” l-a întreabat învăţătorul. „Al dracului”, a răspuns copilul.
Învăţătorul a rămas uimit de acest răspuns și l-a întrebat mai departe: „Cum te cheamă pe tine, copile?”. „Satana”, a răspuns copilul.
„Da de unde vii tu?” l-a întrebat mirat învăţătorul. „Din iad”, i-a răspuns copilul.
Învăţătorul a cercetat mai departe, pe urmele acestui răspuns fioros, şi pe urmă a aflat următoarele lămuriri:
Mama copilului se certa foarte des cu tatăl său, care era beţiv şi îi zicea adeseori: „Ce-i drace, iar ai venit beat pe capul meu?”.
La asta, tatăl copilului răspundea cu înjurături şi ameninţări.
În această vreme, copilul fugea plângând în braţele mamei sale, dar ea îl alunga, zicându-i: „Fugi satano, nu mă mai necăji şi tu, că destul de necăjită sunt eu, de când trăiesc în acest iad de casă”.
Din acestea a auzit copilul şi a învăţat că pe tatăl lui îl cheamă „dracu”, iar pe el „satana” şi ei trăiesc în „iad”.
Părinţii şi naşii care nu-şi fac datoria lor de a creşte copiii şi pe finii lor în învăţătura Dumnezeiască şi în frica Domnului, vor fi traşi la răspundere în ziua judecăţii şi pedepsiţi groaznic.
Când datornicii n-au cu ce plăti, garanţii plătesc toată datoria.
Păcat mare şi grea pedeapsă aşteaptă pe părinţii şi naşii care nu se îngrijesc de aproape de fiii sau finii lor, ca să-i dezbare de acest groaznic păcat al hulei, şi de alte păcate, pe care copiii lesne le iau de la oamenii şi copiii cei întunecaţi ai lumii ce zace în cel rău.
Când eram preot la ţară, am făcut odată statistica vetrelor de case care s-au pustiit în decursul vremurilor.
Şi la toate am aflat că pustiirea lor fusese adusă de patru mari păcate: strângerea averii cu nedreptate, desfrânarea, beţia şi înjurătura.
Poate să fie omul cât de harnic şi bogat, dacă a lui casă e spurcată cu înjurături, nimic nu se va alege de averea lui.
Psalmistul David zice într-un loc: „Un popor nesocotit huleşte numele Tău, Doamne” (Psalmi 73, 19).
Acel popor nesocotit suntem noi românii cu înjurăturile noastre. Şi până avem acest groaznic păcat, în zadar aşteptăm binele şi uşurarea.
Să scoatem înjurăturile din gura noastră, din casa noastră - şi atunci va veni binele şi binecuvântarea.
Iti recomandam si Vartejul Ratacirilor