Crestini ori pagani (R12-3)

8,00 RON (TVA inclus)
Costurile de livrare nu sunt incluse
Cod produs - SKU COP

SKU
COP
Editura
Autor
Protosinghel Nicodim Măndiță
Editura
Agapis
Format
A5
Pagini
128
Descriere scurta

Viaţa pe care o trăim ni se pare amară. Nefericirile care se petrec
şi se urzesc împrejurul şi în mijlocul nostru, ne răpesc pacea
dată de Mântuitorul. Judecând sănătos, găsim că aceasta-i răsplata
abaterii noastre din calea Domnului şi supunerea stăpânitorului
lumii acesteia (2 Cor. 4, 3-4; Ioan 12, 51; Lev. 26, 14). Văzând întunericul
care a cuprins pe mulţi fii ai luminii (creştini), prefăcându-le
viaţa într-un iad, ziua şi noaptea aud un glas ce veşnic mă trezeşte
din somnul morţii acesteia sufleteşti în care lâncezim, zicându-mi:
„Fiul omului! Te-am ridicat din gunoiul pământului şi te-am pus
străjer în Biserica Mea. Iată Eu te voi trimite pe tine… la cei ce
M-au amărât pe Mine, ei şi părinţii lor, până azi. Vezi că sunt
obraznici şi vârtoşi la inimă… învaţă-i să păzească toate câte
am poruncit vouă, şi iată Eu sunt cu voi, care Mă iubiţi şi faceţi
poruncile Mele, până la sfârşitul veacului… (Mt. 28, 20) Amin. Şi
tu, fiul omului, să nu te temi de ei, şi să nu te înspăimântezi de
faţa lor, pentru că sălbatici se vor face şi se vor aduna asupra ta
împrejur, şi în mijlocul scorpiilor tu locuieşti. De cuvintele lor să
nu te temi şi de faţa lor să nu te înspăimântezi, pentru că este
casă amărâtoare. Grăieşte către dânşii cele ce ai auzit şi ai primit
din învăţătura, ce v-am dat-o, doar cândva vor auzi, sau se
vor teme, pentru că e casă amărâtoare. Şi tu fiul omului! Ascultă
pe Cel ce grăieşte către tine şi nu fi amărâtor ca şi casa cea amărâtoare…
(Iez. 2, 3). Strigă cu tărie, ca o trâmbiţă înalţă glasul tău
şi spune poporului Meu păcatele lor şi casei lui Iacob fărdelegile
lor… (Is. 58; 59) „Predică cuvântul cu timp şi fără timp, mustră,
ceartă cu îndelungă răbdare şi cu învăţătură. Pe cei mincinoşi şi
leneşi, ceartă-i aspru, ca să fie sănătoşi în....

CITESTE CATEVA PAGINI ,,Crestini ori pagani,,

Descriere

Neputând a mai rămâne surd la cuvântul Domnului care-i "viu şi lucrător", am căutat şi eu după puterea mea a da la lumina aceste învăţături, în care orice creştin va vedea ca într-o oglindă ce este: "creştin ori păgân".[...]
Prin această lucrare am urmărit folosul nostru sufletesc, care trebuie să fugim de rău şi să facem binele, să slăvim pe Dumnezeu prin toate faptele noastre, pe care le săvârşim, atât cu trupul cât şi cu sufletul nostru, ferindu-ne de orice formă de idolatrie. Ori de mâncăm, ori de bem, ori altceva de facem, toate să le facem spre slava lui Dumnezeu; iar nu a diavolului...[...]
Doresc ca toate învăţăturile acestea să fie spre deşteptarea şi ridicarea din groapa pacatelor şi a feluritelor patimi, a sufletelor care zac în agonia morţii sufleteşti, care, ca nişte viermi au ros corpul spiritual al creştinilor, încât astăzi avem în faţa noastră numai un schelet din trăirea duhovnicească de aur, de argint şi de aramă... a primilor creştini. Pentru ca cei ce le vor citi şi asculta, să se izbăvească de lepra păcatului şi să se învrednicească de a fi părtaşi cetei fiilor Sfintei Biserici, spre slava lui Dumnezeum Căruia îi sunt dator şi nu mă simt vrednic a-I mulţumi pentru toate câte mi-a dat.

Protos. Nicodim Măndiţă